Echipa LSEG din România are un nou sediu în Cluj-Napoca, în clădirea The Office

26 09. 2024
Paul Sandor Photography
Paul Sandor Photography

Echipa de 210 de angajați LSEG lucrează, acum, în noua clădire The Office, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 77, situată în centrul orașului Cluj-Napoca.

Sediul LSEG ocupă, în prezent, o suprafață de 1.500 de metri pătrați, într-un regim de amenajare interioară tip mixed plan, ce îmbină zona de open office cu spațiile private, dublă față de aria ocupată în anteriorul sediu.

Paul Sandor Photography

“Cluj-Napoca este un centru de tehnologie important în regiune, cu universități de prestigiu care pregătesc anual generații de studenți valoroși. Totodată, oportunitățile locale oferă un mediu propice pentru profesioniștii experimentați si pentru hub-urile de tehnologie. Avem o istorie consistentă de peste 20 de ani aici, iar angajamentul nostru de a ne consolida prezența locală este evidențiat de echipa în continuă expansiune și spațiile moderne în care lucram”, afirmă Răzvan Preda, Site Lead LSEG Cluj-Napoca.

Compania a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 335,4 milioane de lei și un profit net de 21,2 milioane de lei.

Echipa de programatori din noul birou din Cluj-Napoca se ocupă de dezvoltarea produselor LSEG Tora, aplicațiile pentru managementul și execuția tranzacțiilor si de gestiune a portofoliului.

Despre LSEG

LSEG (London Stock Exchange Group) este un lider mondial în infrastructura piețelor financiare precum și un furnizor de date, cu un rol social și economic vital în sistemul financiar mondial. Cu abordarea deschisă, expertiza de încredere și scara globală, LSEG permite creșterea durabilă și stabilitatea clienților și a comunităților acestora. LSE este partener dedicaț, cu o experiență vastă, cunoștințe aprofundate și o prezență la nivel mondial în date și analize; indici; formarea de capital; execuția tranzacțiilor; compensarea și gestionarea riscurilor în mai multe clase de active. LSEG are sediul în Marea Britanie, cu operațiuni semnificative în 60 de țări din EMEA, America de Nord, America Latină și Asia Pacific. Compania are 25.000 de angajați la nivel global, iar mai mult de jumătate dintre aceștia sunt localizați în Asia Pacific.