Echipa Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a câștigat concursul E.ON Energy Challenge 2024

Echipa DBS Energy Solutions a Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava a câştigat competiţia E.ON Energy Challenge 2024, obţinând premiul cel mare în valoare de 3.000 de euro pentru soluţiile inedite propuse pentru protecţia panourilor fotovoltaice, informează un comunicat al grupului E.ON, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 15 mart. 2024, 21:52
Echipa Universităţii

Cinci echipe dintre cele 11 înscrise s-au calificat în finala competiţiei, care a adus premii de peste 6.600 de euro pentru primele trei clasate.

Sesiunile de mentorat alături de specialişti E.ON, derulate în cadrul „Energy Challenge Academy” pe parcursul ultimelor patru zile, au adus nu doar informaţii utile pentru etapa finală a concursului, ci şi oportunităţi de explorare prin metode de brainstorming tehnic, marketing, cybersecurity şi public speaking.

„E.ON Energy Challenge 2024 a fost un eveniment de nota 10, nu pentru că am celebrat ediţia cu numărul 10, ci pentru că am avut proiecte extraordinare. M-au impresionat în mod special ambiţia şi hotărârea acestor studenţi de a demonstra că inventivitatea nu are limite. Entuziasmul lor a fost molipsitor şi ne-a confirmat că noi suntem singurii care ne punem limite”, a declarat Roxana Băndilă, director Divizia Resurse Umane E.ON, la finalul competiţiei.

Echipa clasată pe locul II în competiţia E.ON Energy Challenge 2024 este Grid Guardians a Universităţii „Transilvania” din Braşov, care a convins juriul cu o aplicaţie software pentru reducerea consumului de energie şi care a fost recompensată cu experienţe în valoare de 600 euro/membru echipă. Locul III a revenit echipei Hydro Vault de la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti şi Universitatea Politehnică Bucureşti care a prezentat o strategie inovativă pentru cuplarea şi optimizarea sectoarelor industriilor petroliere prin utilizarea hidrogenului ca element de legătură, propunere recompensată cu experienţe în valoare de 300 euro/membru echipă.

Finala competiţiei a avut loc vineri, 15 martie, la sediul companiei E.ON din Târgu Mureş şi a reunit echipe de la Universitatea „Ştefan cel Mare” (Suceava), Universitatea „Transilvania” (Braşov), Universitatea „Al. Ioan Cuza” (Iaşi), Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti şi Universitatea Politehnică Bucureşti.

E.ON Energy Challenge a debutat în anul 2015 şi, de atunci, a antrenat peste 428 de studenţi din diferite centre universitare din România.

Proiectele prezentate pe parcursul acestor ani au oferit soluţii inovative, unele dintre acestea fiind implementate în cadrul companiei E.ON.

Câştigătoarea ediţiei 2023 şi a marelui premiu în valoare de 3.000 de euro a fost desemnată echipa Universităţii „Transilvania” din Braşov, proiectul „ArtByte” fiind considerat cel mai inedit dintre cele prezentate. Pe locul al doilea s-a clasat echipa de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cu proiectul „Medenic” – un instrument software util pentru persoanele care doresc să apeleze la servicii medicale, iar cel de-al treilea loc a fost ocupat de echipa Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava cu proiectul „DBS Energy Solutions”.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 19 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale pentru 3,6 milioane de clienţi, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit peste 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,4 miliarde de euro.

Sursa foto: Facebook.com/universitateasuceava

Te-ar mai putea interesa și
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 4.900 mc/s, apoi staţionar cu tendinţă de scădere la sfârşitul......
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia intenţionează să construiască trei centrale nucleare până în 2035, a anunţat vineri ministrul turc al Energiei ...
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura între Finlanda și Estonia a fost avariat
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura ...
NATO îşi va consolida prezenţa în Marea Baltică în urma avarierii cablului electric submarin Estlink 2, a declarat ...