Echipele de Formula 1 din Marea Britanie vor colabora pentru fabricarea unui nou tip de ventilator medical

Economica.net
28 03. 2020
formula_1_spa_francorchamps_2015_786594034567_84797600

Regrupate sub numele „Project Pitlane”, team-urile Aston Martin, Racing Point, Haas, McLaren, Mercedes, Renault şi Williams, toate cu sediul în Marea Britanie, au răspuns prin acesată iniţiativă apelului făcut de guvernul de la Londra pentru fabricarea şi livrarea de ventilatoare medicale pentru respiraţia asistată.

Cele şapte echipe se vor concentra pe conceperea şi producerea unui prototip de ventilator medical, precum şi pe efectuarea tuturor testelor necesare, pentru ca acesta să fie autorizat într-un timp record, înainte de a intra imediat în producţie şi a răspunde astfel nevoilor sanitare, potrivit anului postat pe site-ul oficial al Formulei 1.

Peste 14.500 de persoane au fost infectate cu Covid-19 în Marea Britanie, printre acestea aflându-se şi premierul Boris Johnson, fiind înregistrate totodată 759 de decese.