Ecluza de la Năvodari – Guvernul a aprobat lucrări de retehnologizare în valoare de peste jumătate de miliard de lei

26 05. 2023
ecluza navodari

Investiţia se află pe reţeaua de transport de interes european (TEN-T), arată sursa citată de Agerpres.

Potrivit Executivului, realizarea lucrărilor de retehnologizare aferente proiectului conduce la o serie de beneficii imediate şi foarte necesare în contextul actual, precum: funcţionarea pentru încă un ciclu de 30 de ani a echipamentelor şi instalaţiilor de la ecluza Năvodari, reducerea costurilor de întreţinere şi reparaţii, creşterea fiabilităţii echipamentelor şi instalaţiilor la nivelul cerut de normele europene în vigoare, creşterea siguranţei în funcţionare a echipamentelor, dar şi aducerea echipamentelor electrice şi mecanice la un nivel tehnic corespunzător cu cel al anului în care se face retehnologizarea acestora.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Transport (POT) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.