Eco-Rom Ambalaje:2,6 milioane tone de deşeuri de ambalaje reciclate
Practic, prima şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiilor de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, acest model a determinat ca domeniul gestiunii deşeurilor de ambalaje să fie unul la care România şi-a îndeplinit, an de an, obiectivele asumate faţă de Uniunea Europeană /UE/, ajungând, în prezent, la un procentaj de 55% reciclare din totalitatea deşeurilor de ambalaje puse pe piaţă la nivel naţional.
Astfel, prin cele 1,1 milioane de tone de hârtie-carton reciclate, compania a contribuit la salvarea a 2,5 milioane de copaci sau a unui copac cu înălţimea de 2.578 metri, mai înalt decât Vf. Moldoveanu.
Cantitatea de plastic reciclată, de peste 560.000 tone, a dus la economisirea a peste 1,1 milioane de tone de petrol. Pentru transportul acestei cantităţi ar fi fost nevoie de 7 petroliere de dimensiunile Biruinţei, cel mai mare petrolier construit vreodată în România.
În plus, cantitatea de sticlă reciclată în cei 10 ani, de aproximativ 500.000 de tone, a determinat economisirea a 600.000 de tone de materii prime (sodă, nisip, feldspat). Acestea s-ar fi obţinut topind o sticlă de 284 metri înălţime, de două ori mai mare decât Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România.
Eco-Rom Ambalaje anunţă că, în primul deceniu de activitate, a reciclat aproximativ 2,6 milioane de tone de deşeuri de ambalaje şi a contribuit, astfel, la salvarea a 5,2 milioane de tone de resurse naturale (petrol, lemn, nisip, feldspat, minereu de fier, bauxită).
Potrivit statisticii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului /ANPM/, organizaţia îndeplineşte 72% din această obligaţie. Sistemul implementat de Eco-Rom Ambalaje este susţinut integral de producătorii şi importatorii de bunuri ambalate de pe piaţa din România, printr-un aport financiar de 280 milioane de lei. Cea mai mare parte din această sumă (80%) este direcţionată anual către companiile de gestiune a deşeurilor şi extinderea sistemului de colectare separată: asigurarea serviciilor de colectare, sortare şi transport a deşeurilor către fabricile de reciclare, investiţii în infrastructura de colectare separată pentru populaţie şi în campanii de informare şi educare a populaţiei privind importanţa colectării separate a deşeurilor de ambalaje.
Conform sursei citate, Eco-Rom Ambalaje susţine aproximativ 20% din piaţa muncii din România în domeniul gestiunii deşeurilor, echivalentul a 6.600 de locuri de muncă create în 2011 şi cu 30% mai multe în 2012, până la 9.450.
Eco-Rom Ambalaje este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului de responsabilitate a producătorului, în ţara noastră. Acest sistem are ca scop îndeplinirea obligaţiilor de reciclare a deşeurilor de ambalaje ce revin producătorilor care pun pe piaţă produse ambalate.
Organizaţia şi-a început activitatea în 2004 cu 81 de companii care au aderat la sistemul companiei, urmând ca anul 2013 să se încheie cu 2.849 de companii responsabile în portofoliu – reprezentând circa 5% din forţa de muncă salarială a României