Economia britanică a încetinit semnificativ în primul trimestru din 2017

Economica.net
30 06. 2017
article_2358946_1abb9dd4000005dc_883_634x423_75694600

PIB-ul Marii Britanii a înregistrat o creştere de 0,2% în primele trei luni din 2017, cel mai lent ritm din ultimele 12 luni, a anunţat vineri Oficiul Naţional de Statistică (ONS), confirmând estimarea de luna trecută. În trimestrul patru din 2016, economia Regatului Unit a crescut cu 0,7%. În 2015 şi 2016, Marea Britanie a avut unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere din rândul statelor G7 (principalele şapte state industrializate din lume).

Creşterea în sectorul financiar a compensat un avans mai lent al cheltuielilor de consum, a anunţat ONS.

În ritm anual, economia britanică a crescut cu 2% în primul trimestru din 2016, faţă de un avans de 2,1% în precedenta estimare a ONS.

Rata inflaţiei în Marea Britanie a ajuns în luna mai la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, pe fondul deprecierii lirei sterline, al majorării costului pachetelor de vacanţă pentru turiştii britanici şi creşterii preţurilor la jocurile pe calculator.

Creşterea preţurilor de consum a accelerat la 2,9% luna trecută, faţă de 2,7% în aprilie, acesta fiind cel mai semnificativ avans începând din iunie 2013, a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Economiştii se aşteptau la menţinerea ratei inflaţiei la 2,7%.

Reflectând deprecierea lirei sterline, Banca Angliei a majorat luna trecută proiecţiile privind inflaţia în 2017 la 2,7%, de la 2,4%, depăşind astfel ţinta de până acum, de 2%.

Încetinirea cheltuielilor de consum şi a serviciilor riscă să afecteze evoluţia economiei. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern continuă şi firmele ar putea decide să-şi reducă investiţiile din cauza temerilor privind un ”hard Brexit”, care va impune ţării un acces restricţionat la piaţa unică europeană.