Economia Coreei de Nord a crescut anul trecut cu 1,3%, cel mai puternic avans din 2008

Economica.net
12 07. 2013
north_korea_flag_83628800

Produsul Intern Brut al Coreei de Nord a crescut anul trecut cu 1,3%, după un avans de 0,8% în 2011, potrivit estimărilor prezentate de banca centrală a Coreei de Sud, transmite Bloomberg.

Datele Băncii Coreei arată că economia Coreei de Nord s-a contractat în patru din ultimii şapte ani.

„Agricultura şi pescuitul au înregistrat o creştere de 3,9% datorită utilizării mai răspândite a îngrăşământului în producţia de porumb şi orez”, se arată într-un comunicat al băncii centrale a Coreei de Sud.

Producţia de porci şi păsări a urcat cu 12,3%, notează instituţia de la Seul.

Datele prezentate de Coreea de Sud reprezintă una dintre puţinele oportunităţi de a evalua situaţia economică a Coreei de Nord, care nu publică astfel de informaţii.

Banca centrală a Coreei de Sud prezintă anual estimări privind condiţiile din economia Nordului, pe baza datelor obţinute de la serviciile de informaţii.