Economia egipteană – o bombă cu ceas

Wahid Mardenly este de mulţi ani întreprinzător. Într-un cartier de la periferia capitalei, Cairo, el deţine o fabrică de textile, în care 500 de muncitori execută în prezent comenzi venite din partea unor cunoscute firme de modă, cum ar fi C&A, Zara sau Marks & Spencer. Fabrica a fost proiectată iniţial pentru 3000 de muncitori, dar vremurile actuale sunt dificile pentru afaceri.

Mardenly tocmai a pierdut o comandă importantă în favoarea unui concurent din străinătate. „Problema e că partenerii noştri se tem să ne încredinţeze comenzi. Noi derulăm afaceri cu firme mari din străinătate. Iar acestea nu mai au încredere în ţara noastră. Nu trebuie uitat că aceste firme realizează şi o investiţie, trimiţându-ne nouă materialul brut, stofa”, a declarat el.

Angajaţii lui Mardenlys primesc stofele, nasturii şi alte materiale livrate de comanditar direct în zona comercială liberă. Fără taxe vamale, se înţelege. Acolo ei cos la maşină diversele părţi prefabricate pentru a reexporta produsul finit către marile lanţuri de magazine din Europa şi SUA.

Totuşi, de la revoluţie, angajaţii s-au radicalizat şi cer salarii mai mari. În plus, starea precară a securităţii îngreunează procesul de producţie. Angajaţii omului de afaceri, în mare majoritate femei tinere, sunt aduse la lucru cu autocare. Părinţii lor îşi fac însă griji şi adesea nu le lasă să meargă la lucru de teamă că autocarele ar putea fi atacate. Astfel de atacuri au şi avut loc de două sau trei ori până acum. Răufăcători au silit şoferii să oprească şi i-au jefuit pe pasageri.

În timpul regimului Mubarak, brutalul aparat de securitate era omniprezent. După alungarea de la putere a dictatorului, poliţiştii au dispărut însă din peisajul citadin. Foşti membri ai regimului au încercat în acest fel să cufunde ţara în haos. De altfel, numeroşi ofiţeri superiori de poliţie nici nu se sfiesc să declare că nici prin cap nu le trece să sprijine Frăţiile Musulmane, aflate acum la putere.

Mardenly afirmă însă că nu numai grijile legate de securitate îi determină pe părinţi să-şi ţină acasă fiicele. „Islamiştii se duc câteodată la părinţii fetelor, spunându-le să nu le lase să se ducă la lucru, fiindcă asta contravine Coranului. O femeie trebuie să rămână acasă, să vadă de treburile gospodăriei şi să-şi crească copiii.”

Probleme importante sunt provocate şi de frecventele întreruperi ale curentului electric, care pot dura şi câte patru ore. Din cauza întreruperilor, Merdenly nu a putut respecta termenele de livrare. În consecinţă, clienţii au decis să-şi coasă pe viitor textilele în Maroc sau Bangladeş.

Această evoluţie provoacă în Egipt nu numai pierderi ale unor locuri de muncă, ci şi o reducere dramatică a încasărilor valutare. De aceste încasări Banca Centrală a Egiptului ar avea urgentă nevoie pentru a plăti importuri de carburant şi alimente şi pentru a achita dobânzile la datoria externă, scrie Deutsche Welle. 

Teama că Egiptul nu va mai putea face faţă acestor poveri a dus la deprecierea monedei naţionale. Iar aceasta a dus automat la scumpirea importurilor şi implicit, la creşterea preţurilor. „Riscul apare, afirmă Mardenly, dacă preţurile se calculează în lire egiptene. Marfa devine atunci mai scumpă de la o zi la alta, fiindcă fabricile egiptene de textile importă cam 80 la sută din materiile prime, iar acestea trebuie plătite în dolari.”

Întreprinzătorul aseamănă aceste scumpiri cu o bombă cu ceas, fiindcă aproximativ 40 la sută din egipteni trăiesc sub pragul sărăciei, prag fixat la doi dolari americani pe zi. Aceşti oameni nu pot face faţă valului de scumpiri. Până acum preţul pâinii şi al gazului natural este menţinut la un nivel accesibil prin subvenţii uriaşe. Statul plăteşte însă preţul real în dolari sau euro pentru produsele pe care le importă din străinătate.

Deprecierea monedei egiptene a produs scăderea la un nivel alarmant a rezervei valutare a ţării. În prezenta situaţie diminuarea subvenţiilor şi, implicit, explozia preţurilor, par inevitabile. Din dorinţa de a preîntâmpina convulsii sociale, guvernul intenţionează să introducă un fel de cartele pentru săraci.
Prezenta criză economică şi monetară din Egipt conţine şi un uriaş potenţial exploziv. Dacă nu se vor găsi soluţii de garantare a protecţiei sociale, frământări de felul celor din 1977 sunt inevitabile. În epocă, strada l-a silit pe preşedinte să revină asupra deciziei de a micşora subvenţiile.