Economia elveţiană a crescut cu doar 0,9% anul trecut, din cauza francului puternic

Ritmul de creştere al PIB-ului Elveţiei a încetinit anul trecut, în pofida redresării de la sfârşitul lui 2015, în condiţiile în care aprecierea francului a afectat cererea la export pentru produsele elveţiene, transmit MarketWatch şi Bloomberg.
Economica.net - mie, 02 mart. 2016, 10:01
Economia elveţiană a crescut cu doar 0,9% anul trecut, din cauza francului puternic

În 2015, economia Elveţiei a crescut cu 0,9%, faţă de un avans de 1,9% în 2014, a anunţat miercuri Secretariatul de Stat pentru Economie (SECO).

În trimestrul patru din 2015 PIB-ul a urcat cu 0,4%, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un declin de 0,1%. Este cel mai rapid ritm de creştere din 2015 şi depăşeşte estimările analiştilor, de 0,2%. Cheltuielile gospodăriilor au urcat cu 0,1% iar cheltuielile guvernamentale au crescut cu 0,6%, în timp ce investiţiile în echipamente au scăzut cu 0,9%.

‘Şocul provocat de franc încă nu a fost pe deplin digerat dar economia elveţiană este într-o stare solidă. În urmă cu un an nu ne-am fi gândit că 2015 va fi un an atât de bun cum s-a dovedit a fi’, a afirmat Cornelia Luchsinger, economist la Zuercher Kantonalbank.

În ritm anual, avansul economiei în perioada octombrie – decembrie 2015 a fost tot de 0,4%, depăşind estimările analiştilor, de 0,1%. Încetinirea din China şi alte pieţe emergente a afectat exporturile elveţiene. De exemplu, exporturile de ceasuri elveţiene, populare în China şi Hong Kong, au înregistrat anul trecut primul declin din 2009.

Previziunile Băncii Naţionale a Elveţiei indică un avans al economiei de 1,5% în acest an.

‘Francul este puternic iar încetinirea din China şi alte pieţe emergente nu ajută exportatorii elveţieni. Problemele din China afectează mai mult Elveţia decât cele din zona euro sau Marea Britanie’, susţine Ipek Ozkardeskaya, analist la London Capital Group.

În 15 ianuarie, Banca Naţională a Elveţiei a şocat pieţele financiare după ce a eliminat pragul minim de 1,20 franci pentru un euro, stabilit în urmă cu trei ani, ceea ce a provocat o apreciere de 30% a francului elveţian în raport cu moneda euro şi cu 25% faţă de dolar. Cererea în creştere pentru obligaţiunile elveţiene a dus la scăderea randamentului în teritoriu negativ, investitorii preferând să plătească pentru a cumpăra bonduri guvernamentale pe zece ani.

Aprecierea francului a sporit temerile privind ritmul de creştere a economiei, dependentă de exporturi. De asemenea, multe companii au concediat sute de angajaţi în Elveţia, pe fondul aşteptărilor că aprecierea francului va afecta veniturile din export.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...