Economia europeană a încheiat cel mai prost trimestru de la falimentul Lehman Brothers
Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro a scăzut cu 0,4% în trimestrul al patrulea din 2012 faţă de perioada iulie-septembrie, potrivit estimărilor înaintate de analiştii contactaţi de Bloomberg.
Dacă va fi confirmată de datele oficiale aşteptate în următoarele zile de la Eurostat, scăderea ar fi cea mai abruptă din primul trimestru al anului 2009, când PIB-ul zonei euro s-a redus cu 2,8% în urma efectelor crizei financiare, propagată la nivel mondial în septembrie 2008 de falimentul băncii americane Lehman Brothers.
Deşi măsurile anticriză adoptate la nivelul UE au redus dobânzile la care se împrumută ţări precum Grecia şi Spania, aflate la epicentrul turbulenţelor din zona euro, cel puţin şapte din cele 17 state ale blocului monetar sunt în recesiune, iar numărul şomerilor depăşeşte 18,7 milioane.
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat săptămâna trecută că situaţia economică dificilă va persista în prima parte a acestui an, deşi încrederea în economie dă semne de stabilizare la cele mai de jos niveluri.
Criza din Europa nu s-a încheiat, chiar dacă euro s-a stabilizat
Trimestrul al patrulea va fi probabil cel mai prost moment al ciclului de depresiune, consideră economistul Marchel Alexandrovich de la Jefferies International Londra, citat de Bloomberg.
„Draghi speră că va fi aşa. Ar trebui să vedem o oarecare îmbunătăţite a situaţiei economice în prima jumătate a acestui an. Întrebarea este dacă va fi suficient de robustă ţinând cont de riscuri”, comentează el.
Miniştrii Finanţelor din zona euro s-au întâlnit luni seară la Bruxelles pentru a discuta despre un program de finanţare externă pentru Cipru şi despre acordul aflat în derulare cu Grecia, în timp ce cursa electorală strânsă din Italia şi scandalul de corupţie din Spania ameninţă să reaprindă criza datoriilor de stat. Vineri, miniştrii finanţelor şi reprezentanţii băncilor centrale din statele G20 se vor reuni la Moscova.
Economia zonei euro nu a mai înregistrat creştere din trimestrul al treilea al anului 2011. Ritmul de declin ar putea încetini însă datorită creşterii cererii în Statele Unite şi China, după ce a fost accentuat de politica de austeritate adoptată în Europa şi de frânarea exporturilor.
„Trimestrul al patrulea a lovit Europa din două părţi, cu austeritate şi scăderea exporturilor către SUA. În primul trimestru ar trebui să aibă loc o accelerare a situaţiei externe pentru a ne scoate din acest moment dificil”, spune Gilles Moec, economist la Deutsche Bank, Londra.
UniCredit: Băncile din Europa de Est vor fi mai profitabile faţă de cele din Vest
Economia zonei euro va reveni pe creştere în trimestrul al doilea, potrivit analiştilor, cu o creştere modestă de 0,1%, urmată de o expansiune de 0,2% în trimestrul trei. Pe ansamblul întregului an, analiştii contactaţi de Bloomberg anticipează un declin de 0,1%.