Economia germană s-a contractat cu 5% în 2020 din cauza COVID-19

Economica.net
14 01. 2021
berlin_05806600

Amploarea contracţiei înregistrată de prima economie a Europei a fost mai mică decât scăderea de 5,1% preconizată de analiştii intervievaţi de Reuters şi mai puţin severă decât contracţia record de 5,7% înregistrată în 2009, în contextul crizei financiare globale.

Pandemia globală a făcut ca prima economie a Europei să cadă într-o „gravă recesiune”, a declarat preşedintele Destatis, Georg Thiel. Acesta a subliniat că economia germană a fost afectată mai dur de cel de-al doilea val de măsuri de izolare, decât de primul val din primăvară.

Începând din luna martie a anului trecut, Guvernul de coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel a adoptat măsuri de salvare şi stimulare fără precedent, pentru a ajuta companiile şi consumatorii germani să treacă prin pandemie cât mai puţin afectaţi. Cu toate acestea, consumul privat a scăzut cu 6% în ritm anual iar investiţiile companiile în noi echipamente au scăzut şi ele semnificativ.

Destatis a informat că exporturile Germaniei au scăzut cu aproape 10% anul trecut, iar importurile au scăzut şi ele cu 8,6%. Acest lucru sugerează că tradiţionalul surplus al balanţei comerciale a Germaniei, precum şi excedentul de cont curent, s-a diminuat anul trecut din cauza pandemiei.

Singura veste bună a venit din partea cheltuielilor guvernamentale, care au contribuit la creşterea cu 3,4% a consumului statului, şi a construcţiilor, în cazul cărora s-a înregistrat o creştere de 1,5% a investiţiilor în clădiri.

În total, sectorul public, care include şi landurile, municipalităţile şi sistemul asigurărilor sociale, a înregistrat un deficit bugetar de 158,2 miliarde de euro, sau 4,8% din PIB, a precizat Destatis. Aceste cifre scot în evidenţă o deteriorare semnificativă a finanţelor publice ale Germaniei, după un surplus de 52,5 miliarde de euro, sau 1,5% din PIB, în 2019.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.