Economia Greciei a revenit pe creştere la începutul acestui an

Produsul Intern Brut al Greciei a crescut cu 0,4% în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, a anunţat vineri Institutul grec de statistică (Elstat), revizuind o estimare preliminară publicată la începutul lunii mai potrivit căreia economia elenă s-a contractat la începutul anului, informează AFP.
Economica.net - vin, 02 iun. 2017, 11:43
Economia Greciei a revenit pe creştere la începutul acestui an

Această veste bună vine într-un moment în care autorităţile de la Atena continuă negocierile cu creditorii internaţionali, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, înaintea unei reuniuni cruciale a miniştrilor de Finanţe din zona euro programată a avea loc la mijlocul acestei luni.

‘Potrivit datelor revizuite, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,4% în primul trimestru comparativ cu trimestrul patru 2016, faţă de o contracţie de 0,1% anunţată în estimarea preliminară’ a precizat Elstat. De asemenea, în ritm anual PIB-ul Greciei a crescut tot cu 0,4%, faţă de o contracţie de 0,5% anunţată iniţial, a informat Elstat.

Principalii factori care au stat la baza creşterii economiei în primele trei luni au fost consumul şi formarea brută de capital, care au contrabalansat o contribuţie negativă a exporturilor. Consumul a crescut cu 0,4% comparativ cu trimestrul patru, în timp ce importurile au crescut cu 4,5% iar exporturile au scăzut cu 2,3%. Formarea brută de capital a crescut însă cu 48,3% comparativ cu trimestrul precedent.

‘Graţie acestei revizuiri, scenariul de bază al Guvernului privind o creştere economică de 1,8% pe ansamblul anului 2017 poate fi atins’ a declarat economistul NBG, Nikos Magginas.

Autorităţile de la Atena vor să obţină la următoarea reuniune a Eurogrupului o nouă tranşă de împrumuturi însoţită de debutul discuţiilor pentru măsuri de reducere a poverii datoriei publice, care în 2016 era la 179% din PIB.

Grecia are nevoie disperată de noi fonduri pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în luna iulie, când are de rambursat creanţe mai vechi în valoare de aproximativ 7,3 miliarde de euro. Pentru a obţine aceşti bani, Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a trecut prin Parlament noi măsuri de austeritate în valoare de 4,9 miliarde de euro, în pofida grevelor şi manifestaţiilor de protest.

Te-ar mai putea interesa și
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative care a oprit din ele. Prețuri negative și mâine
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative ...
Producția de energie din surse fotovoltaice livrată în rețele a atins un maxim istoric instantaneu la jumătate zilei de luni 28 aprilie, dar a scăzut brusc pentru că în piața spot de energie......
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 28 aprilie 2025, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, ...
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi, în următorii cinci ani, 150 de miliarde de dolari în Statele Unite, inclusiv în facilităţi pentru producţia ...
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana de curent a fost produsă de un fenomen atmosferic rar
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana ...
Update: REN, compania responsabilă cu transportul energiei electrice şi gazelor naturale în Portugalia, a anunţat luni ...