Economia Greciei s-a contractat cu 0,2%, în T2

Economia Greciei s-a contractat cu 0,2% în trimestrul doi din 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, acesta fiind cel mai redus declin din ultimii şase ani, a anunţat, miercuri, Oficiul central de Statistică din Grecia (ELSTAT), transmit AP şi Bloomberg.
Economica.net - mie, 13 aug. 2014, 10:45
Economia Greciei s-a contractat cu 0,2%, în T2

ELSTAT a revizuit în scădere datele pentru primul trimestru din acest an, când declinul a fost de 1,1%, faţă de 0,9% cât anunţase iniţial.

Este al patrulea trimestru consecutiv în care declinul economic a încetinit.

‘Vedem o tendinţă pozitivă pe termen lung. Rămâne de văzut dacă încrederea va fi suficient de solidă pentru a împinge Grecia spre o creştere solidă. Cred că anul acesta Grecia încă va depinde de un sezon turistic pozitiv’, a apreciat economistul Christian Schulz, de la Berenberg Bank, în Londra.

Indicatorii pozitivi includ şi o redresare a încrederii în economie, care în primul semestru a ajuns la cel mai ridicat nivel de la începutul crizei. Asociaţia companiilor elene de turism a estimat marţi că ţara este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele privind sosirile de turişti în 2014, chiar dacă deprecierea rublei şi situaţia din Ucraina ar putea determina o reducere cu 200.000 a numărului de turişti ruşi aşteptaţi în Grecia anul acesta.

Comisia Europeană estimează că PIB-ul Greciei va înregistra anul acesta o creştere de 0,6%, primul avans anual din 2007, în timp ce datoria publică va atinge un nivel ridicat, de 177% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc fotovoltaic în România. S-a semnat contractul pentru construcție
Un nou parc fotovoltaic în România. S-a semnat contractul pentru construcție
Photon Energy N.V. și Hyperion Renewables au anunțat semnarea contractului EPC pentru un proiect fotovoltaic solar de 34 MW în Săliște, România, potrivit unui comunicat de presă....
BNR: Perioada electorală prelungită şi tensiunile politice în creştere au inversat mişcările de capital de pe piaţa financiară românească, ieșirile de capital crescând semnificativ
BNR: Perioada electorală prelungită şi tensiunile politice în creştere au inversat mişcările de capital de pe piaţa ...
Perioada electorală prelungită şi tensiunile politice în creştere au inversat mişcările de capital de pe piaţa financiară ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea companiei Wine Point de către Finestore Distribution și Match Point
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea companiei Wine Point de către Finestore Distribution și Match Point
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Finestore Distribution S.R.L. și Match Point S.R.L. intenționează ...
De ce luxul practic domină comportamentul consumatorilor în 2025
De ce luxul practic domină comportamentul consumatorilor în 2025
Când vorbim despre lux în 2025, nu mai vorbim despre logouri mari sau extravaganță inutilă. În schimb, observăm o ...