Economia Marii Britanii a revenit la nivelul de dinaintea crizei financiare din 2008

Economica.net
25 07. 2014
londra_80442700

După publicarea datelor ONS, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a afirmat: ‘Datorită efortului depus de poporul britanic, astăzi am ajuns la o piatră de hotar al planului nostru economic pe termen lung’.

Joi, FMI a estimat că economia Marii Britanii va avea cel mai rapid ritm de creştere din rândul statelor dezvoltate din G7, înregistrând un avans de 3,2% anul acesta, faţă de 2,8% prognozat anterior.

Comparativ cu trimestrul II din 2014, PIB-ul Regatului Unit a urcat cu 3,1% în perioada aprilie-iunie 2014, cel mai rapid ritm de expansiune din 2007 şi al şaselea trimestru consecutiv de creştere.

Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de 1% în trimestrul II din 2014, iar producţia industrială a urcat cu 0,4%, în timp ce serviciile financiare, alături de distribuţie, hoteluri şi restaurante au crescut cu 1,3%.

Sectorul construcţiilor a înregistrat un declin de 0,5%.

În primul trimestru din 2014, economia Marii Britanii a urcat cu 0,8%, fiind cel mai rapid ritm de creştere din ultimii şase ani.

Banca Angliei (BoE) se aşteaptă la o creştere a economiei de 3,4% în acest an, ceea ce ar face din Marea Britanie una dintre ţările cu cea mai bună evoluţie din rândul naţiunilor dezvoltate.

În 2013, economia Marii Britanii a crescut cu 1,7%, sub avansul de 1,9% înregistrat de Statele Unite, dar depăşind majoritatea economiilor europene.

Ritmul rapid de creştere al economiei – care depăşeşte tendinţa pe termen lung a Marii Britanii – va spori probabil speculaţiile privind momentul în care Banca Angliei (BoE) va decide majorarea ratei dobânzii.