Economia românească este mai sensibilă la dobânzi mari decât la un leu mai slab – Coface
‘Inflaţia deja accelerează spre 5% în prima jumătate a anului curent şi avem dobânzi reale negative. Aici vedem Banca Centrală în mijlocul unei dileme, pentru că nu poţi să menţii dobânzile jos simultan cu un leu puternic. În ultima perioadă au fost destul de consistenţi în a pregăti pieţele privind o preferinţă pentru un leu mai slab şi cu o volatilitate mai mare preferând, în schimb, dobânzi ţinute sub control pentru că au şi arătat că, la un ROBOR la 3 luni peste 4%, jumătate dintre companiile din România nu ar mai fi capabile să-şi achite împrumuturile la bănci cu profitul operaţional’, a spus Guda.
El a precizat că 38% dintre împrumuturile contractate de mediul de afaceri şi persoanele fizice sunt denominate în valută.
‘Avem o economie mai senzitivă la dobânzi mari, decât la un leu slab. Astăzi, 38% dintre împrumuturile contractate de mediul de afaceri şi persoane fizice este denominat în valută. În 2008 – 2009, aveam 61 – 62%. Procesul de euroizare a scăzut semnificativ şi eficienţa politicii monetare ca şi transmisie este mai bună acum’, a explicat oficialul Coface.