Economia românească, singura din UE care a stagnat în primul trimestru

Economica.net
07 06. 2018
business_17610_1920_59926500

Atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 0,4% în primul trimestru al acestui an comparativ cu cu ultimul trimestru al anului trecut. În rândul statelor membre, cel mai puternic ritm de creştere de la un trimestru la altul s-a înregistrat în Polonia şi Letonia (ambele cu un avans de 1,6%), urmate de Finlanda şi Ungaria (ambele cu un avans de 1,2%).

În România, Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, după un avans de 0,3% în trimestrul patru 2017 comparativ cu trimestru trei 2017 şi un avans de 2,2% în trimestrul trei 2017 comparativ cu trimestrul al doilea.

În ritm anual însă, primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, Produsul Intern Brut a crescut cu 2,4% în UE şi cu 2,5% în zona euro. În acest caz, România se situează printre statele cu cel mai puternic ritm de creştere, cu un avans de 4,2%, fiind devansată de Letonia (5,1%), Polonia şi Slovenia (ambele cu un avans de 5%), Ungaria (4,7%) şi Cehia (4,4%).

Datele publicate de Eurostat sunt similare celor anunţate joi dimineaţă de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora produsul intern brut în primul trimestru al acestui an s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul precedent în timp ce, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, economia românească a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

Eurostat subliniază, însă, că datele comunicate joi ar putea fi revizuite într-o nouă estimare care ar urma să fie dată publicităţii în data de 20 iulie 2018.