Economia României a crescut cu 1,5% în ritm anual, în T2 – Eurostat

Oficiul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a revizuit în creştere la 1,5% avansul Produsului Intern Brut al României în trimestrul doi al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, astfel că economia românească a înregistrat o evoluţie peste media UE deşi în T2 PIB a scăzut cu 1% comparativ cu primul trimestru.
Economica.net - vin, 05 sept. 2014, 09:46
Economia României a crescut cu 1,5% în ritm anual, în T2 - Eurostat

Potrivit unor estimări revizuite publicate vineri de (Eurostat), din datele disponibile până în prezent, România a avut o creştere a PIB de 1,5% în cel de-al doilea trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, Eurostat revizuind în sus datele faţă de estimarea preliminară care vorbea de un avans de 1,4%, peste creşterea de 1,2% înregistrată de Uniunea Europeană şi dublu faţă de avansul de 0,7% înregistrat de zona euro.

Datele Eurostat mai arată, însă, că Italia, Cipru şi România sunt singurele trei state membre UE în care Produsul Intern Brut a scăzut timp de două trimestre consecutive, în T1 şi T2 2014. În România, PIB a scăzut cu 1% în cel de-al doilea trimestru şi cu 0,2% în primele trei luni.

În al doilea trimestru al acestui an comparativ cu primul trimestru, Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică de 0,2% în timp ce economia zonei euro a stagnat.

În cazul României, INS a confirmat miercuri datele referitoare la evoluţia Produsului Intern Brut în trimestrul II din 2014, potrivit cărora acesta a fost, în termeni reali, mai mic cu 1% comparativ cu trimestrul unu 2014 (date ajustate sezonier), iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, PIB a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier.

De asemenea, INS a precizat că în urma revizuirii, indicele de volum al Produsului Intern Brut din trimestrul I 2014, comparativ cu trimestrul IV 2013, s-a modificat de la o creştere cu 0,2%, la scădere cu 0,2%.

Fondul Monetar Internaţional estima în luna aprilie că, în acest an, România va înregistra o creştere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în creştere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 67,8 milioane de lei (13,62 de milioane de euro), relatează Agerpres. ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar de stat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar ...
Simulare de traseu pe viitorul tronson din Autostrada A1 Sibiu - Pitești ce urmează să fie dat în trafic luna viitoare. ...
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în Statele Unite Ale Americii a scăzut în martie, războaiele comerciale ale preşedintelui ...
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită ...