Economia României a crescut cu 2,4% în primul trimestru. Consumul populaţiei, principalul motor
Investiţiile au avut o contribuţie de 0,9% la creşterea PIB, iar exportul a continuat să aibă o contribuţie negativă, de minus 3,2%.
„Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 3,8%, contribuind cu 2,5% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 5,9%, contribuind cu 0,9% la creşterea PIB. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-3,2%), consecinţă a creşterii volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 0,8%, comparativ cu reducerea volumului exporturilor de bunuri şi servicii, cu 5,5%”, precizează INS în datele provizorii privind creşterea PIB în primul trimestru al acestui an.
Comparativ cu trimestrul IV din 2019, Produsul Intern Brut în primul trimestru din 2020 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier.
Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul I 2020, a fost de 272,415 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de trimestrul IV 2019 şi în urcare cu 2,7% faţă de trimestrul I 2019.
Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul I 2020 a fost de 216,264 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,4% faţă de trimestrul I 2019.
La creşterea PIB, în trimestrul I 2020 faţă de trimestrul I 2019, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,1%), cu o pondere de 21,0% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,5%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,9%), cu o pondere de 7,0% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 14,1%; construcţiile (+0,8%), cu o pondere de 4,0% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 23,3%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,7%), cu o pondere de 7,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 10,4%.
Contribuţii negative au înregistrat: industria (-1,2%), cu o pondere de 19,6% la formarea PIB şi care a înregistrat o reducere a volumului de activitate cu 5,9%; impozitele nete pe produs (-0,1%), cu o pondere de 8,1% la formarea PIB şi care au înregistrat o reducere a volumului lor cu 0,7%.