Economia României a crescut cu 7% în primele 9 luni. PIB a urcat cu 8,6% în trimestrul al treilea

Produsul intern brut al României a crescut în 2017 în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei faţă de trimestrul precedent, în timp ce raportat la perioada similară a anului trecut avansul a fost de 8,8% pe serie brută şi de 8,6% pe serie ajustată sezonier, potrivit estimărilor 'semnal' date marţi publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mar, 14 nov. 2017, 07:42
Economia României a crescut cu 7% în primele 9 luni. PIB a urcat cu 8,6% în trimestrul al treilea

În primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creştere cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier.

‘Produsul intern brut în trimestrul trei 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 2,6%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 8,8% pe seria brută şi cu 8,6% pe seria ajustată sezonier. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017, produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016, cu 7% pe seria brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier’, se arată în comunicatul INS.

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în creştere la 2%, de la 1,7% datele referitoare la avansul PIB în trimestrul doi faţă de trimestrul precedent.

‘Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2017, publicată în comunicatul de presă nr. 256 din 10 octombrie 2017. Astfel: rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 101,8% la 102,0%; rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul I 2017, au fost revizuite de la 101,7% la 102,0%’, se precizează în comunicatul INS.

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Prognoză a revizuit, în sus, estimările privind creşterea economică a României în 2017, la 6,1%, de la 5,6% cât preconizase anterior în prognoza de toamnă. De asemenea, şi Comisia Europeană (CE) a revizuit, în sus, estimările referitoare la creşterea economiei şi a deficitului României în 2017 şi 2018, avertizând totodată că incertitudinile cu privire la politicile guvernamentale ar putea afecta creşterea economică.

Conform previziunilor economice de toamnă publicate în data de 9 noiembrie de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 5,7% în 2017, în creştere semnificativă faţă de estimările cuprinse în previziunile din primăvară care indicau un avans al PIB de 4,3%.

Prognoza publicată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), la începutul acestui luni, arată că economia României ar urma să înregistreze în 2017 o creştere de 5,3%, urmând ca în 2018 avansul economic să se reducă uşor, la 4,2%.

Comparativ cu precedentele prognoze din luna mai, BERD şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti cu 1,3 puncte procentuale pentru acest an, de la 4% până la 5,3%, şi cu 0,7 puncte procentuale pentru anul următor, de la 3,5% până la 4,2%.

În luna octombrie, şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, potrivit raportului ‘World Economic Outlook’, publicat de instituţia financiară internaţională.

De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit şi prognoza privind ritmul de creştere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, faţă de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Conform documentului, România şi Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,5%.

„România înregistrează prima creștere economică din Uniunea Europeană, iar aceasta reprezintă singura cale pentru îmbunătățirea nivelului de trai. Situația economică a României este incomparabil mai bună decât în anul 2016. În prezent, țara noastră se situează printre cele mai dinamice economii ale Uniunii Europene, iar direcția de dezvoltare este apreciată de investitori și de organismele internaționale. Așa cum estimează INS în raportul dat publicității astăzi, în primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creștere cu 7% pe serie brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa.

Totodată, reamintim că a doua rectificare bugetară din acest an, finalizată în luna noiembrie, este una pozitivă și s-a efectuat cu încadrarea în deficitul asumat de 2,96% din PIB.

La 9 noiembrie 2017, Comisia Europeană a confirmat că, potrivit Prognozei Economice de toamnă din acest an, România urmează să înregistreze o creștere economică de 5,7% în 2017, că țara noastră se va încadra în ținta de deficit stabilită și că investițiile se vor majora pe baza progresului în implementarea proiectelor finanțate din fonduri UE.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...