Economia Rusiei a avansat cu 3,4% anul trecut, cel mai lent ritm după 2009

Economica.net
31 01. 2013
rusia_5789_59916400

În 2011, economia rusă a înregistrat o creştere de 4,3%. Ministerul rus al Economiei anticipa o creştere a PIB de 3,5%, iar analiştii de 3,6%.

Încetinirea ritmului de dezvoltare creează premizele pentru escaladarea unei retorici între banca centrală şi guvern, preşedintele Vladimir Putin şi membrii de vârf din Executiv exercitând presiuni pentru măsuri monetare de stimulare a economiei.

„Anticipăm mai multe presiuni politice asupra băncii centrale şi noi apeluri publice de pe piaţa financiară şi din partea guvernului pentru relaxarea politicii monetare”, a declarat Julia Ţepliaeva, director pentru cercetări la BNP Paribas în Moscova.

BNP Paribas atribuie încetinirea creşterii economice nivelului scăzut al investiţiilor.

„Potenţialul de dezvoltare după modelul tradiţional orientat către exporturi a fost practic epuizat. Principalul risc nu este extern ci intern”, a afirmat joi premierul Dmitri Medvedev, în şedinţa de guvern.

Încetinirea creşterii economice scoate în evidenţă problemele cu care se confruntă Rusia, cel mai mare exportator de energie, în condiţiile în care pentru acest an este anticipată o stagnare a preţului petrolului, principalul produs de export al ţării, iar recesiunea din Europa reduce cererea pentru mărfuri.

Investiţiile din Rusia au scăzut în mod neaşteptat în decembrie, faţă de anul precedent, pentru a doua oară în patru luni.

Putin, ales în martie anul trecut pentru un al treilea mandat, a cerut guvernului în luna mai să crească investiţiile la 25% din PIB până în 2015, de la 21% în 2011.