Economia Rusiei a crescut anul trecut cu 1,3%, cel mai redus nivel din 2009

Economica.net
31 01. 2014
flag_of_russia_48387800

PIB-ul Rusiei a urcat în 2013 cu 1,3%, cel mai redus nivel din 2009, faţă de un avans de 3,4% în 2012, a anunţat vineri Serviciul federal de statistică. Economiştii se aşteptau la o creştere de 1,5%, iar Ministerul Economiei estima un avans de 1,4%.

Încetinirea s-ar putea extinde şi în primul trimestru din acest an, a avertizat adjunctul Ministrului Economiei, Andrei Klepach.

Indicele RTS al bursei din Moscova a înregistrat anul acesta o scădere de 9,7%, în timp ce rubla s-a depreciat cu 7% faţă de dolar, conform datelor Bloomberg.

Ministerul Economiei se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Rusiei de 2,5% în acest an, în timp ce economiştii prognozează un avans de 2,2%.

Miercuri, ministrul Economiei, Alexei Ulyukayev, estima că economia Rusiei a crescut anul trecut cu 1,4%. Acesta a adăugat că avansul a fost împiedicat de factori externi, precum recesiunea din ţările ce sunt parteneri comerciali ai Rusiei, şi interni, cum ar fi nivelul scăzut al investiţiilor.

De asemenea, Alexei Ulyukayev şi-a exprimat speranţa că în acest an rata inflaţiei nu va depăşi 5%, în ciuda deprecierii rublei. Moneda rusească, aflată în cădere liberă de la începutul anului, a pierdut deja 10% din valoare în cursul anului trecut, din cauza ieşirilor de capital, fenomen care afectează majoritatea statelor emergente. În plus, rubla are de suferit şi din cauza încetinirii economiei ruseşti

Rusia este cel mai mare producător mondial de energie, iar exporturile de materii prime şi hidrocarburi asigură jumătate din veniturile la bugetul federal.