Economia SUA a încetinit peste estimări în primul trimestru din 2018

Economia americană a încetinit în primele trei luni din acest an mai mult decât s-a previzionat iniţial, deoarece cheltuielile de consum au înregistrat cel mai lent ritm de creştere din ultimii aproape cinci ani, arată cea de-a treia estimare publicată joi de Departamentul american al Comerţului, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - vin, 29 iun. 2018, 05:55
Economia SUA a încetinit peste estimări în primul trimestru din 2018

Potrivit datelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, PIB-ul SUA a crescut în ritm anual cu 2% în primul trimestru din 2018, faţă de un avans de 2,2% previzionat anterior şi o expansiune de 2,9% în perioada octombrie – decembrie 2017.

În primele trei luni din acest an, cheltuielile de consum, care sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA, au înregistrat un avans de 0,9%, faţă de un avans de 1% previzionat anterior. Este mai lent ritm de creştere din trimestrul doi din 2013. În ultimele trei luni din 2017 cheltuielile de consum au urcat cu 4%.
În schimb, cheltuielile pentru echipamente au urcat cu 5,8% în primul trimestru din 2018, faţă de un avans de 5,5% previzionat anterior.

Luna aceasta, Rezerva Federală a SUA (Fed) a făcut un nou pas spre normalizarea politicii monetare, majorând la un interval cuprins între 1,75% şi 2,00% dobânda de politică monetară, cel mai ridicat nivel din 2008.

Preşedintele Fed, Jerome Powell, a apreciat că majorarea numărului de locuri de muncă sprijină creşterea veniturilor şi încrederea în economie, în timp ce expansiunea externă şi reducerile de taxe vor stimula suplimentar avansul PIB-ului SUA. Şeful Fed a avertizat că sunt în creştere temerile legate de comerţ, iar aceste incertitudini determină firmele să-şi amâne investiţiile şi angajările.

Majorarea ratei dobânzii vine într-un moment în care rata şomajului în SUA este la 3,8% – cel mai redus nivel din ultimele aproape două decenii – iar inflaţia este în creştere.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...