Economie

Șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat

Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante (foto), a demisionat din funcţie pe motiv că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea CFR Marfă.

Șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat
Forumul Economic Mondial se va organiza din nou la Davos în 2022

Panică pe piețele asiatice din cauza crizei de aprovizionare cu energie din Europa

Banca Mondială a renunţat să mai publice raportul anual

Banca Mondială a renunţat să mai publice raportul anual „Doing Business”

Peste 5,5 milioane de cetățeni europeni au cerut drept de rezidență în Regatul Unit după Brexit. Pe primele locuri sunt: polonezii, românii și italienii

61 de proiecte noi au fost aprobate pentru finanțare în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic

Vista Bank finalizează achiziția Crédit Agricole (România)

Iohannis vorbește despre “finalizarea negocierilor dintre Romgaz și Exxon” în chestiunea gazelor din Marea Neagră

Mandatul directorului general al Chimcomplex, Tivadar Runtag, va înceta în martie 2022. El va prelua alte atribuții în cadrul grupului

Ministerul Finanțelor a atras 675 de milioane de lei de la bănci

CCR a împins până după Congresul PNL decizia privind un conflict între Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură

Garanti lansează primele sale credite verzi dedicate persoanelor fizice

Iveco și Nikola au inaugurat uzina de camioane electrice din Germania

Două soluții digitale educaționale și una de sănătate, selectate în etapa a doua a acceleratorului Innovators for Children 2021

Ce spune şeful Concurenţei despre plafonarea preţurilor la energie

Autostrada Ploiești - Buzău: Au fost depuse 39 de oferte de la companii din Turcia, Bulgaria, Italia, România și Austria UPDATE

Autostrada Ploiești – Buzău: Au fost depuse 39 de oferte de la companii din Turcia, Bulgaria, Italia, România și Austria UPDATE

După brățări și ceasuri, a apărut inelul inteligent care facilitează plăți contactless

Fondul Proprietatea reclamă decizia de schimbare a Consiliului de Administraţiei al Salrom

Viitorul este al hidrogenului, iar tranziția trebuie făcută prin gaz – Petru Rușeț, Siemens Energy Romania

Ajutor la facturi - Legea consumatorului vulnerabil de energie, promulgată de Iohannis

Ajutor la facturi – Legea consumatorului vulnerabil de energie, promulgată de Iohannis

Strategia naţională pentru agricultură - Forma finală a draftului planului va fi elaborată până la finalul anului (MADR)

Strategia naţională pentru agricultură – Forma finală a draftului planului va fi elaborată până la finalul anului (MADR)

Big Data Week, festivalul global al datelor, revine la București între 13-14 octombrie

Aproape 800 de blocuri din sectoarele 1 şi 6 nu au apă caldă din cauza reparaţiilor la conductele de termoficare

Ilfov intră pe galben - Noi recorduri: 4.441 cazuri noi, 71 de morţi, în ultimele 24 de ore. 741 pacienţi la terapie intensivă  - Coronavirus joi, 16.09.2021

Ilfov intră pe galben – Noi recorduri: 4.441 cazuri noi, 71 de morţi, în ultimele 24 de ore. 741 pacienţi la terapie intensivă – Coronavirus joi, 16.09.2021

O nouă campanie Orange pentru clienții prepay oferă bonusuri săptămânale

Certificat verde în toată România - decizie CNSU. Măsuri noi valabile la nivel naţional

Certificat verde în toată România – decizie CNSU. Măsuri noi valabile la nivel naţional

Proceduri de achiziţii pentru o staţie de tratare a deşeurilor şi un management al traficului, în toamna lui 2022, estimează Nicuşor Dan

Allview și Headlight Solutions dezvoltă un produs ce integrează soluții software și structura hardware într-un proiect de 2 mil. euro

ABN Systems, care deține brandul Tellur, vrea să se listeze la BVB pentru a-și finanța expansiunea pe piețele externe

Nicuşor Dan: Procedurile de achiziţie pentru modernizarea centralelor Elcen ar putea fi lansate la jumătatea anului viitor

Surpriză la Euroins, în lumina problemelor de la City Insurance. Bulgarii  majorează capitalul și aduc doi români în top management. Unul dintre șefii noi vine din conducerea Orange