Economie

Compania Solaris va livra 40 de autobuze electrice Primăriei Pitești

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, a anunțat luni prin intermediul unui comunicat că a semnat un contract cu Primăria Municipiului Pitești pentru livrarea a 40 autobuze electrice Solaris Urbino 12.

Compania Solaris va livra 40 de autobuze electrice Primăriei Pitești
Legea privind monitorizarea cu brăţări electronice în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale, promulgată

Piața autoturismelor a crescut în aprilie cu 58,2%, dar nu a recuperat încă pierderile din prima parte a anului

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 555,3 milioane de lei de la bănci

Forţele Aeriene ale SUA se pregătesc să acorde patru contracte pentru modernizarea bazei de la Câmpia Turzii, în valoare de 130 de milioane de dolari

Testul antigen Covid-19 produs de un startup românesc, inclus de UE pe lista celor avizate pentru Paşaportul Verde

Viitorul avion de luptă european - Franţa, Germania şi Spania au ajuns la un acord

Viitorul avion de luptă european – Franţa, Germania şi Spania au ajuns la un acord

SUA şi UE demarează discuţii pentru eliminarea tarifelor vamale la oţel şi aluminiu

Undelucram.ro vrea să atragă 600.000 de euro pe SeedBlink pentru dezvoltare regională și tehnică

Ungaria, în pole position pentru prima majorare de dobândă din UE

Piața IT&C din România a crescut cu peste 22% în 2020

ANCOM a lansat o nouă versiune a platformei de monitorizare a radiaţiilor emise de antenele de telecomunicaţii

Cîmpeanu: Renunţarea la masca de protecţie în curtea şcolilor - la latitudinea conducerii, dacă asigură program decalat

Cîmpeanu: Renunţarea la masca de protecţie în curtea şcolilor – la latitudinea conducerii, dacă asigură program decalat

Radiocom: Şansele de organizare a licitaţiei 5G în acest an sunt zero, dacă nu se întâmplă paşi relevanţi în Parlament

Stellantis şi Foxconn vor anunţat marţi un parteneriat strategic

OMV Petrom a finalizat tranzacţia de vânzare a activelor de producţie din Kazahstan

Drulă: Începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila

O companie IT americană deschide un centru R&D la București și angajează 150 de specialiști

392 cazuri noi, 49 în Bucureşti. 48 morţi în 24 de ore, 753 pacienţi la ATI - criza Coronavirus 17.05.2021

392 cazuri noi, 49 în Bucureşti. 48 morţi în 24 de ore, 753 pacienţi la ATI – criza Coronavirus 17.05.2021

Iunie 2022, noul termen pentru finalizarea centralei Iernut? Guvernul prelungește cu un an termenul până la care se pot lua banii din PNI

CNAIR vrea să conecteze uzina Ford la Drumul Expres Craiova - Pitești. Proiectarea șoselei de legătură, finanțată din fonduri europene

CNAIR vrea să conecteze uzina Ford la Drumul Expres Craiova – Pitești. Proiectarea șoselei de legătură, finanțată din fonduri europene

Pierdere record pentru Ryanair: 815 milioane de euro

Grupul antreprenorial autohton AAylex, producătorul brandului Cocorico, a achiziționat Banvit Foods România, o filială a grupului de talie mondială BRF

BSTDB acordă o facilitate de leasing de 20 milioane de euro către Garanti BBVA Leasing

e-UpCity, primul autobuz electric românesc: ATP Group poate produce până la 140 de autobuze pe an în fabrica de la Baia Mare

Oficialii greci promit alte 400 milioane de euro pentru susţinerea turismului

Hidroelectrica, din nou profit net uriaș, 760 de milioane de lei în doar trei luni, cu 76% mai mare

Preţul mediu în sectorul imobiliar rezidenţial din România ar putea creşte cu 5-10% în 2021 - studiu RE/MAX

Preţul mediu în sectorul imobiliar rezidenţial din România ar putea creşte cu 5-10% în 2021 – studiu RE/MAX

Saint-Gobain cumpără grupul Duraziv fondat de Daniel Guzu

Studiu EY: Angajații își doresc să lucreze de acasă între două și trei zile după încheierea pandemiei

Fondul Proprietatea a obţinut un profit net de 701,4 mil. lei în primul trimestru, față de o pierdere de 1,95 mld. lei în perioada similară