Economie

Directorul BAAR, Sorin Greceeanu, ales vicepreşedinte al Organismului internațional care administrează „Sistemul Carte Verde”

Directorul general al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), Sorin Greceanu, a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Birourilor (Cob), potrivit unui comunicat al BAAR.

Directorul BAAR, Sorin Greceeanu, ales vicepreşedinte al Organismului internațional care administrează „Sistemul Carte Verde”
România exportă peste 600 de MW de electricitate. Sursele regenerabile acoperă jumătate din producţie

Kaufland va ridica un nou magazin de circa 9.000 mp în Iaşi

360Insights, o importantă companie independentă locală de consultanță și cercetare, și-a cerut insolvența

Aprecierea monedei euro este îngrijorătoare - membru al Consiliului guvernatorilor BCE

Aprecierea monedei euro este îngrijorătoare – membru al Consiliului guvernatorilor BCE

Primarul din Ciugud, una dintre cele mai

Primarul din Ciugud, una dintre cele mai „tari” comune din România, ales cu 84% pentru al șaselea mandat. Fusese dat afară din PSD

Serviciile de urgență cad victimă a programului FCC de excludere a echipamentelor Huawei

Cel mai mare ROBOR la trei luni din ultima lună şi jumătate

Alegerile locale din România, un test de popularitate înaintea scrutinului legislativ din 6 decembrie - agenţii de presă

Alegerile locale din România, un test de popularitate înaintea scrutinului legislativ din 6 decembrie – agenţii de presă

Cum văd managerii din România economia în următoarele trei luni

Nou regulament de desemnare a furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică. Ce se schimbă

Guvernul prelungeşte până în aprilie suplimentarea cu 2.000 de posturi la ambulanţă şi DSP, din cauza crizei generate de Covid-19

Rata şomajului în Capitală s-a menţinut la 1,29% în luna august

Reuters: Subsidiara ArcelorMittal din SUA ar putea fuziona cu Cleveland-Cliffs

Război în Caucaz - Conflict cu 24 de morţi Nagorno-Karabah între armatele Armeniei şi ale Azerbaidjanului. Firul evenimentelor

Război în Caucaz – Conflict cu 24 de morţi Nagorno-Karabah între armatele Armeniei şi ale Azerbaidjanului. Firul evenimentelor

Ce se întâmplă cu leul după alegeri - curs valutar interbancar luni 28.09.2020

Ce se întâmplă cu leul după alegeri – curs valutar interbancar luni 28.09.2020

Un nou record la terapie intensivă, după alegeri. 557 pacienţi la ATI, 1.271 cazuri noi, 30 morţi - criza Coronavirus luni, ora 13, 28.09.2020

Un nou record la terapie intensivă, după alegeri. 557 pacienţi la ATI, 1.271 cazuri noi, 30 morţi – criza Coronavirus luni, ora 13, 28.09.2020

Rezultate BEC, ora 11 - Bucureşti: Nicușor Dan - 42,75%. Firea - 37,95%. La Sectorul 1, Tudorache susţine că are un avans de 200 de voturi

Rezultate BEC, ora 11 – Bucureşti: Nicușor Dan – 42,75%. Firea – 37,95%. La Sectorul 1, Tudorache susţine că are un avans de 200 de voturi

Ce moștenește primarul Capitalei: excedent bugetar. Care sunt principalele cheltuieli ale Primăriei Capitalei

Nicuşor Dan, primarul ales al Capitalei: Vom colabora cu Guvernul pentru proiecte precum metroul de suprafaţă sau şoseaua de centură

Global Forte, dezvoltator deținut de un offshore din Cipru, vrea să facă 2 blocuri de 10 şi 15 etaje pe str. Moldoviţa, pe un teren de 6.400 mp

Lia Olguţa Vasilescu a câștigat primăria Craiovei, cu 34,5% - exit poll. Primele declarații

Lia Olguţa Vasilescu a câștigat primăria Craiovei, cu 34,5% – exit poll. Primele declarații

Cine a câștigat sectoarele Bucureștiului - sondaje exit poll

Cine a câștigat sectoarele Bucureștiului – sondaje exit poll

Nicușor Dan a câștigat detașat alegerile pentru primăria Capitalei – exit poll CURS Avangarde. Diferență foarte mică în sondajul Sociopol

BEC a respins propunerea Ministerului de Interne. Toate secțiile de votare se vor închide la 21:00

ONRC: Insolvenţele au scăzut cu peste 10% în primele opt luni ale anului

Ministerul Afacerilor Interne cere BEC prelungirea votării și după ora 21:00

ANAT: nivelul turismului de incoming a fost aproape de zero

Transelectrica are de recuperat creanţe de 47,5 milioane de lei, mare parte de la companii în faliment

Elveţienii au respins, prin referendum, o propunere care ar fi limitat libera circulaţie cu UE

Record negativ în criza Covid 19 - avem cel mai mare număr de persoane la ATI, de la începutul pandemiei

Record negativ în criza Covid 19 – avem cel mai mare număr de persoane la ATI, de la începutul pandemiei