Economie

Orban: Imediat ce se vor încheia litigiile privind construcţia corvetelor, suntem gata să semnăm contractul

Premierul Ludovic Orban, prezent luni la Paris, a declarat că de îndată ce se vor încheia litigiile privind construcţia celor patru corvete multifuncţionale din programul de înzestrare a Armatei va putea fi semnat contractul cu câştigătorul licitaţiei.

Orban: Imediat ce se vor încheia litigiile privind construcţia corvetelor, suntem gata să semnăm contractul
Licitaţia privind achiziţia de rame electrice inter-regionale va redeveni activă începând de săptămâna viitoare

Ordonanța care prelungește suspendarea executărilor silite a apărut în Monitor. Finanțele spun că executările făcute ieri au fost ilegale

Orban: Dacă oamenii respectă regulile, riscul de transmitere se diminuează şi nu e nevoie de alte măsuri de restricţie

Acord în Franța făcut de Orban: Orano va proiecta construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Obiectivele climatice vor fi imposibil de atins fără energie nucleară - directorul IAEA

Obiectivele climatice vor fi imposibil de atins fără energie nucleară – directorul IAEA

Guvernul german şi-a îmbunătăţit uşor estimările privind evoluţia economiei în 2020

Comisia Europeană a aprobat finanțarea pentru primii kilometri de autostradă din Moldova

Consiliul Naţional al IMM-urilor propune înfiinţarea de

Consiliul Naţional al IMM-urilor propune înfiinţarea de „SRL-uri de exerciţiu” pentru orientarea adolescenţilor către afaceri

Transelectrica continuă lucrările la tronsonul Liniei Electrice Aeriene Oradea Sud - Nădab

Transelectrica continuă lucrările la tronsonul Liniei Electrice Aeriene Oradea Sud – Nădab

CNSU: Lista actualizată cu ţările în cazul cărora se impune carantina la domiciliu

Coronavirus: Noi restricţii în ţări europene odată cu accentuarea celui de-al doilea val al pandemiei

Restanţele la creditele în lei au scăzut cu 7,44% în septembrie

Afacerile de familie se confruntă cu un mediu fiscal complex şi în continuă schimbare - analiză

Afacerile de familie se confruntă cu un mediu fiscal complex şi în continuă schimbare – analiză

Exporturile de automobile second-hand trebuie să fie mai bine controlate - ONU

Exporturile de automobile second-hand trebuie să fie mai bine controlate – ONU

Premieră: curent electric și gaze prin Glovo, prin voucher. Oferta inedită a unui furnizor

OMC şi-a dat aprobarea finală pentru ca UE să introducă tarife vamale suplimentare pentru produse americane

Bucşa, Unicredit Londra: La începutul anului viitor un euro ar putea sări de 5 lei. Revenirea economică va fi probabil în W

Compania chineză Ant pregăteşte cea mai mare listare pe plan global

Comisia Europeană va aproba fuziunea dintre PSA şi Fiat Chrysler

(P) Vrei să-ţi deschizi un magazin online pentru afacerea ta?

CAB: Nicuşor Dan - validat definitiv în funcţia de primar general al Capitalei

CAB: Nicuşor Dan – validat definitiv în funcţia de primar general al Capitalei

Bucşa, UniCredit: Creşterea pensiilor cu 40% ar urca cheltuielile cu salariile şi pensiile la 90% din veniturile din taxe si impozite

Jumătate dintre angajaţii care lucrează în clădirile de birouri au continuat să lucreze de acasa după ridicarea stării de urgenţă

Anulată de două ori, licitația pentru 20 trenuri inter-regionale a fost suspendată azi, când expira termenul pentru depunerea ofertelor

Încă o şedinţă cu euro la 4,87 lei - curs BNR 26.10.2020

Încă o şedinţă cu euro la 4,87 lei – curs BNR 26.10.2020

A pornit în '90, fără teamă, cu 10.000 de dolari de la alții,

A pornit în ’90, fără teamă, cu 10.000 de dolari de la alții, „când nimeni nu știa nimic”.”Poezia” de business a lui Sorin Minea, patronul Angst

CEC Bank contractează 50 de milioane de euro de la BEI pentru finanțarea companiilor, la costuri cu 0,25% sub dobânda standard

Blue Air a primit, vineri, prima tranșă din creditul de 300 mil. lei garantat de stat

BRD finanțează FC Viitorul cu peste 3,5 milioane euro, pentru investiţii în Academia „Gheorghe Hagi

BRD finanțează FC Viitorul cu peste 3,5 milioane euro, pentru investiţii în Academia „Gheorghe Hagi”. „Regele” este şi beneficiar al IMM Invest

Dan Bucşa, Unicredit: Reducerea deficitului bugetar cred că se face mai bine cu majorări de impozite indirecte, nu directe