Peste 8.100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, au fost aplicate de angajaţii Ministerului de Interne şi ai altor instituţii, în urma controalelor făcute, în perioada 23-29 august, în zone de agrement, localuri, cluburi, terase şi centre comerciale, pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul pandemiei COVID-19.