Economie

Chiar dacă vânzările de telefoane Huawei sunt în cădere liberă, pe piaţa smartwatch-urilor producătorul a avut un trimestru extraordinar

Dacă vânzările de smartphone-uri Huawei s-au prăbuşit în primul trimestru cu circa 27% din cauza pandemiei, dar şi a războiului comercial din China şi SUA, livrările de smartwatch-uri au mers excelent pentru producătorul chinez, care şi-a dublat vânzările, la peste 2,6 milioane de unităţi.

Chiar dacă vânzările de telefoane Huawei sunt în cădere liberă, pe piaţa smartwatch-urilor producătorul a avut un trimestru extraordinar
Tranzacții cu terenuri de 2,2 milioane de euro în prima parte a anului. 40% din valoare a fost achitată de un intermediar german

Lifturile şi aerul condiţionat, alături de open space, câteva elemente din clădirile office pasibile de modificare din cauza COVID-19

România s-a conectat la zona euro. Cu ajutorul rezervei BNR, împrumuturile de la BCE vor avea dobândă 0%

CEZ a prezentat public cât așteaptă din vânzarea afacerii din România: cel puțin un miliard de euro

New York face primii pași în privința renunțării la restricții, după 100 de zile de la confirmare primului caz de coronavirus

SUA au intrat în recesiune începând din februarie, după mai bine de zece ani de creștere economică

O lege cu dedicație adoptată de Parlament interzice românilor care nu dețin terenuri agricole și străinilor să cumpere pământ

ANM: Cod portocaliu de furtună în județul Arad

Prima sentință de bore-out în Franța: Un bărbat a câștigat 50.000 de euro de la compania care îi dădea prea puțin de muncă

Banca Mondială prognozează că anul acesta economia globală se va contracta cu 5,2%

BP va concedia 10.000 de oameni, aproape 15% din numărul total al angajaților

Israelul anulează excursiile pe care elevii ar fi trebuit să le facă în acest an în fostele lagăre de exterminare naziste

Guvernul polonez va închide pentru trei săptămâni 12 mine de cărbune pentru a stopa mai multe focare de coronavirus

Un studiu publicat de o echipă de cercetători britanici arată că restricțiile din timpul pandemiei au salvat viețile a trei milioane de oameni

România participă la proiectul de asistență

România participă la proiectul de asistență „Team Europe” și la inițiativa de strângere de fonduri „The Coronavirus Global Response”

Ce se întâmplă cu leul după vacanţa de Rusalii - curs valutar interbancar 9.06.2020

Ce se întâmplă cu leul după vacanţa de Rusalii – curs valutar interbancar 9.06.2020

Compania aeriană Blue Air anunță că în iunie va efectua zboruri noi spre 21 de destinații din 11 țări

Blue Air anunţă zboruri spre 21 de destinaţii din 11 ţări, în iunie

Trafic intens pe Autostrada A2 şi pe DN1, la finalul minivacanţei de Rusalii

Secetă extremă - Tabără (ASAS): Pierderea medie a producţiei pe ţară la culturile de toamnă, peste 30%. La pomii fructiferi timpurii, până la 70%

Secetă extremă – Tabără (ASAS): Pierderea medie a producţiei pe ţară la culturile de toamnă, peste 30%. La pomii fructiferi timpurii, până la 70%

Transportul aerian de pasageri a scăzut cu 17,1% în primul trimestru (INS)

Între 15 iunie şi 15 septembrie, Autostrada Soarelui nu va fi blocată de lucrări de întreţinere - Lucian Bode, ministrul Transporturilor

Între 15 iunie şi 15 septembrie, Autostrada Soarelui nu va fi blocată de lucrări de întreţinere – Lucian Bode, ministrul Transporturilor

Speculă de criză: Restaurantele cer clienților

Speculă de criză: Restaurantele cer clienților „Taxa COVID-19”. Nu are nicio susținere legală

Criză Italia: Banca Naţională se aşteaptă la un declin al economiei de până la 13% în acest an

Bolt va permite pasagerilor să lase bacşiş la sfârşitul călătoriei

Transportul aerian de pasageri a scăzut cu 17,1% în primul trimestru

Agricultura românească va pierde 30% din producţie la culturile de toamnă - Valeriu Tabără, ASAS

Agricultura românească va pierde 30% din producţie la culturile de toamnă – Valeriu Tabără, ASAS

16 puncte termice din Sectorul 1 nu funcţionează din cauza unei avarii la CET Griviţa

Coronavirus: Noua Zeelandă nu mai are niciun caz activ de COVID-19

Frica pentru stabilitatea şi capacitatea de finanţare a ţării a fost mai mare decât cea de Covid-19 - Florin Cîţu, ministrul Finanţelor

Frica pentru stabilitatea şi capacitatea de finanţare a ţării a fost mai mare decât cea de Covid-19 – Florin Cîţu, ministrul Finanţelor