Economie

FMI estimează o încetinire a economiei Ungariei la 3,5% anul viitor

Creşterea economiei Ungariei ar urma să încetinească anul viitor la 3,5%, de la un avans de 4,9% previzionat pentru acest an, pe fondul creşterii mai reduse pe plan global şi a scăderii investiţiilor finanţate cu fonduri europene, se arată într-un raport publicat joi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.

FMI estimează o încetinire a economiei Ungariei la 3,5% anul viitor
Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti parafează a doua înfrăţire din istoria sa administrativă

EY: Energia regenerabilă este doar o parte a soluţiei pentru atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor

Locuitorii țărilor din estul și din sudul Europei au cele mai favorabile opinii despre China

Iohannis: În această etapă, nu vom avea o creștere peste 2% din PIB pentru Apărare

România, printre statele UE cu o creştere economică medie în trimestrul trei

ANCOM a agreat decizia care stabileşte condiţiile tehnice şi conectarea reţelelor publice mobile cu sistemul RO-ALERT

Lituania şi România, cel mai semnificativ declin al numărului de angajaţi din UE, în T3

Bank of China îşi lansează oficial sucursala din Bucureşti pe 16 decembrie

Orban: Mi-e ruşine să vorbesc de autostrada Comarnic-Braşov. Încă nu ştim dacă o vom finanţa de la buget sau prin PPP

AmCham România: Digitalizarea administraţiei publice are nevoie de o viziune unică şi de un set de strategii corelate

Olanda vrea să strângă cel puţin 900 milioane euro la prima licitaţie pentru frecvenţe 5G

Pârvan (PIAROM): Lemnul rămâne una dintre afacerile în care capitalul privat românesc este dominant

Uniunea Europeană anunţă măsuri pentru combaterea spălării banilor

Finanţele au împrumutat 1,16 miliarde de lei de la bănci. Maturitate de 46 de luni, la randament 4,07%

UE adoptă o poziţie dură faţă de monedele digitale: Ar trebui interzise până când riscurile nu sunt remediate clar

Aproape 10.000 de dolari - averea financiară medie a unui român, semnificativ mai mică decât a cetăţenilor din alte state UE - Monitorul Social

Aproape 10.000 de dolari – averea financiară medie a unui român, semnificativ mai mică decât a cetăţenilor din alte state UE – Monitorul Social

Case pentru medici: PMB va cumpăra încă 100 de locuinţe de serviciu pentru personalul medical, la o valoare estimată de 38,8 milioane de lei

Grevă generală la TVR: MediaSind TVR a început strângerea de semnături pentru organizarea protestului

Iohannis: O nouă lege a pensiilor ar fi utilă în condiţiile inechităţilor semnalate. Problema nu se rezolvă într-o lună-două

Orban: Am ca obiectiv ca la şedinţa de Guvern de vineri să adoptăm proiectul pe care ne angajăm răspunderea

România, lider în UE la creşterea comerţului cu amănuntul şi în luna octombrie

Cheltuielile pentru consumul gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 5,3%, contribuind cu 3,3% la creşterea PIB în 9 luni

INS a confirmat creşterea economiei României de 3% în al treilea trimestru

O nouă fabrică Procter&Gamble în România: a doua investiţie greenfield a americanilor, unitatea de capsule de detergenţi de la Urlaţi

Iohannis: Trebuie să legăm abordarea tehnologiei 5G din punct de vedere al securităţii naţionale şi al securităţii NATO

A zecea şedinţă consecutivă cu euro la 4,77 lei. Lira sterlină la un nou maxim al ultimilor trei ani şi jumătate - curs BNR 5.12.2019

A zecea şedinţă consecutivă cu euro la 4,77 lei. Lira sterlină la un nou maxim al ultimilor trei ani şi jumătate – curs BNR 5.12.2019

Obligaţiunile Autonom au debutat pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti

Start-up-urile din Orange Fab au acces la o serie de huburi din România

Prima franciză Xiaomi din România a fost deschisă

Un conglomerat din Singapore, Keppel, a cumpărat 20% din acțiunile MET Holding, prezent şi în România. Tranzacţie de 53 mil. euro