Economie

Fintech-ul Ebury: România a avut cel mai mare succes dintre birourile deschise în 2018

La un an de la deschiderea biroului Ebury din România, sub conducerea lui Johan Gabriels, bancher cu experiență de 10 ani pe piața românească, echipa locală este considerată cea mai performantă la nivelul rețelei, ajungând la un portofoliu de 250 de clienți. La aceștia se adaugă lunar, aproximativ 50 de clienți noi, corporații și întreprinderi mici și mijlocii. Biroul local a început în mai 2018 cu 5 angajați, pentru ca în prezent să numere 20 de analiști, 3 dintre ei fiind recent repatriați din alte țări europene.

Fintech-ul Ebury: România a avut cel mai mare succes dintre birourile deschise în 2018
Compania românească Zitec lansează Mirro, o aplicație pentru managementul resurselor umane, după o investiție de un milion de euro

ROCA va susţine transformarea unor idei antreprenoriale româneşti în branduri

România, printre statele UE cu cea mai mare creştere a preţului gazelor naturale între 2017 şi 2018 (Eurostat)

Ministrul Energiei, despre scumpirea gazelor româneşti: Industria se va orienta către importuri. Nu văd care e problema

Băncile nu au participat la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni a Finanţelor

OMV Petrom a finalizat modernizarea depozitului de carburanţi de la Arad, al doilea cel mai mare din ţară

Euro se apropie de maximul istoric în faţa leului - curs BNR: 4,7627 lei/euro

Euro se apropie de maximul istoric în faţa leului – curs BNR: 4,7627 lei/euro

CJUE: Ungaria nu poate restricţiona vânzarea de teren arabil către cetăţenii din alte state membre

Autostrada Braşov – Bacău: CNAIR a lansat marţi licitaţia pentru Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic

ANRE: Comisia Europeană nu agreează plafonarea preţului gazelor pentru toată populaţia, ci doar pentru consumatorii vulnerabili

Oficialii Huawei speră că Europa va avea în continuare încredere în compania chineză

Germania devine primul client guvernamental pentru Airbus ACJ350

Ministrul Energiei: România va deveni primul producător de gaze din UE, dacă Brexitul va avea loc

Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator, trebuie să decidă dacă îşi va prelungi mandatul - Bloomberg

Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator, trebuie să decidă dacă îşi va prelungi mandatul – Bloomberg

Daniel Olăeru, numit director național de vânzări la Policolor

CEZ ar urma să scoată la vânzare toate afacerile din România - surse

CEZ ar urma să scoată la vânzare toate afacerile din România – surse

Teodorovici: Românii care lucrează în străinătate vor transfera bani fără comisioane bancare. CEC Bank deschide sucursale în mai multe ţări

Creştere de 30% pentru De'Longhi România în 2018. Compania a atins o cifră de afaceri de 1,22 miliarde de lei

Creştere de 30% pentru De’Longhi România în 2018. Compania a atins o cifră de afaceri de 1,22 miliarde de lei

Electrica a tras o linie electrică prin stâncă, pentru vizita Papei în România

Şeful Electrica: Transelectrica ar putea căpăta funcţia de single buyer pentru achiziţia de energie pentru acoperirea pierderilor

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 21.05.2019

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 21.05.2019

A murit Niki Lauda

A murit Niki Lauda

Cartel ALFA: Oamenii caută mai degrabă o

Cartel ALFA: Oamenii caută mai degrabă o „pilă” pentru un post la stat decât o calificare, din cauza creşterii salariilor în acest sector

Lipsa forţei de muncă, oportunitate de afaceri: penitenciarele au făcut anul trecut 12,7 milioane de euro folosind deţinuţi

River Development are în dezvoltare două proiecte de peste un milion mp construiți

Războiul dintre SUA și China are efecte și în Sillicon Valley: furnizorii americani ai Huawei vor pierde circa 11 miliarde de dolari

Centura ocolitoare Bacău se va finaliza înainte de termenul stabilit

Uber, Bolt şi Clever anunţă lansarea petiţiei online

Uber, Bolt şi Clever anunţă lansarea petiţiei online „continuăm”

SUA: Trump şi Deutsche Bank resping informaţiile din presă privind presupuse tranzacţii suspecte

Jonnaert (ACEA): Impunerea unor taxe vamale suplimentare pentru automobilele europene importate în SUA nu este acceptabilă