Economie

Gaze să se încălzească toţi românii? Cine plăteşte ţeava până la poartă, când lemnul e încă mai ieftin, iar racordarea e tot scumpă

Mare parte din zona rurală a României arde încă lemne ca să se încălzească, iar soluţia pe care şi-o doreşte toată lumea, accea de a înlocui lemnul cu gazele, inclusiv din perspectiva creşterii producţiei generată de viitoarele gaze din Marea Neagră, se loveşte de câteva obstacole, pe lângă primul, cel al absenţei reţelelor: costul încă mai redus al încălzirii pe lemne şi costurile cu racordarea caselor din mediul rural, chiar şi după potenţiala extindere a reţelei de distribuţie. Care iaraşi, încă nu se ştie cine trebuie să o plătească.

Gaze să se încălzească toţi românii? Cine plăteşte ţeava până la poartă, când lemnul e încă mai ieftin, iar racordarea e tot scumpă
Primul oraş din România care cumpără autobuze electrice cu bani europeni. A semnat contractul pentru 20 de vehicule nepoluante FOTO VIDEO

După ce s-a aflat că a angajat-o pe nora deputatului PSD Iulian Iancu, ANRE nu mai publică numele viitorilor angajaţi, ci doar coduri numerice

Miroslav Majoros, CEO Telekom România: până în 2021, volumul de date pe mobil în reţeua noastră va crește de nouă ori

Summitul G20: Trump va avea întâlniri bilaterale cu liderii Argentinei, Chinei, Germaniei, Japoniei şi Rusiei

Instruire şi suport pentru 1.600 de tineri din România, Bulgaria, Italia şi Spania, pentru angajare

Bob Sauerberg, schimbat din funcţia de CEO al grupului media Conde Nast aflat în restructurare

Acţiunile OMV Petrom, BT şi BRD, cele mai tranzacţionate, marţi, pe BVB

Facebook ştia din 2014 despre ingerinţele ruse, afirmă o comisie parlamentară britanică

ONU: Omenirea se îndepărtează tot mai mult de obiectivele climatice propuse

Israelienii de la Elbit au deschis o nouă fabrică în România

Trenuri anulate în perioada 30 noiembrie- 2 decembrie. Vagoane suplimentate pe destinaţiile cele mai solicitate

BNS: Propunerea ministrului Finanţelor privind limitarea dreptului la muncă este anti-europeană

Protest spontan la Mina Lupeni

Protest spontan la Mina Lupeni

România, cea mai bună reprezentare la nivel european a femeilor angajate în activităţi corelate cu exporturile UE

Şapte state europene acuză Google de încălcarea legislaţiei GDPR

Preşedintele PE face apel la creşterea investiţiilor în cercetare şi inovare în UE

Costurile atacurilor cibernetice au crescut la 600 miliarde dolari, la nivel global, în 2017

Vicepreşedintele Mitsubishi dă asigurări că alianţa cu Nissan şi Renault poate supravieţui turbulenţelor

Teodorovici vrea limitarea dreptului de a lucra în UE, la maximum 5 ani

Gabriela Firea: Companiile municipale din Bucureşti sunt funcţionale şi absolut legale

Reuters: UE va anunţa săptămâna aceasta următoarele măsuri disciplinare în cazul Italiei

Isărescu: Forţarea procesului de trecere la euro este la fel de nocivă ca amânarea lui

Ministrul moldovean al Economiei: Tarifele de roaming între România şi Republica Moldova ar putea fi eliminate în prima jumătate a anului 2019

Primarul Capitalei dă asigurări că nu se scumpesc biletele pentru transportul în comun

Links Associates aniversează 10 ani. Lobby-ul a transparentizat şi profesionalizat relaţia dintre mediul de business şi autorităţi

Şova: Voi băga trenul în Aeroportul Otopeni. E un proiect început de mine şi probabil că îl voi termina înainte de 2020

Un sfert dintre români se împrumută pentru a-şi plăti facturile - raport

Un sfert dintre români se împrumută pentru a-şi plăti facturile – raport

SIF Moldova a vândut 80% din primul proiect rezidenţial construit la Bucureşti

Studiu: Samsarii reduc rulajele maşinilor uzate cu milioane de kilometri chiar şi atunci când afişează seria de şasiu în anunţ

Exporturile UE sprijină 36 de milioane de locuri de muncă la nivel european