Economie

RATB – Două noi linii de autobuze în Bucureşti, una în centru, iar cealaltă între Gara Basarab şi IFA Măgurele

Două noi linii de autobuz ale Societăţii de Transport Bucureşti – STB (fostă RATB) vor circula de luni în Capitală, una în centru, între Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”şi Piaţa Victoriei, iar cealaltă între Gara Basarab şi IFA Măgurele, scrie News.ro.

RATB - Două noi linii de autobuze în Bucureşti, una în centru, iar cealaltă între Gara Basarab şi IFA Măgurele
Rabla: Încă 198 mil. lei pentru continuarea programului, accesibile de astăzi. Bugetul pentru 2019 ar putea fi egal cu cel de anul acesta

Cum începe leul săptămâna - curs valutar interbancar 17.09.2018

Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 17.09.2018

Hidroelectrica angajează avocaţi specializaţi ca să se bată în instanţă cu Consiliul Concurenţei

Autostrada Comarnic – Braşov: proiectarea lotului 5 a fost finalizată, în noiembrie ar putea începe construcţia propriu-zisă

Ministerul Finanţelor organizează în septembrie două sesiuni de pregătire a operatorilor economici în domeniul ajutorului de stat

Iniţiativa Celor Trei Mări, la Bucureşti - Croaţia: nu este calul troian al SUA

Iniţiativa Celor Trei Mări, la Bucureşti – Croaţia: nu este calul troian al SUA

Preţul mediu al energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a fost în august mai mare cu 33%

Negocieri dure pe factură. ANRE taie la 5,66 % rentabilitatea distribuitorilor, firmele spun că nu mai fac niciun profit şi că taie investiţiile

10 ani de la prăbuşirea Lehman Brothers: Investitorii au uitat lecţiile învăţate în zorii crizei financiare globale

ACA: Mierea românească lipseşte din hypermarketuri din cauza discounturilor mari cerute de retaileri

Foişorul de Foc va fi reabilitat din fonduri europene

Pesta porcină, descoperită în Dâmboviţa

Pesta porcină, descoperită în Dâmboviţa

Enel, CEZ, E.On şi Electrica acuză pierderi de un sfert de miliard de lei în 2017, pentru că ANRE nu a recunoscut costul achiziţiei energiei

Corina Creţu: din 2014 România a depus pe transporturi numai 4 proiecte împortante cu fonduri UE

Merkel: Germania trebuie să construiască 1,5 milioane de locuinţe în trei ani

Echipele de voluntari ANAR, implicate în colectarea deşeurilor aruncate în zonele administrate de instituţie

Un ansamblu arhitectural construit în secolul 19 este scos la vânzare. Iată de la ce preţ porneşte licitaţia

Sute de arestări în a doua zi de proteste la noul aeroport din Istanbul

Programul de acordare a ecobonusurilor pentru electrocasnice, lansat în octombrie

Acţiunea Let's Do It, Romania!, anulată în unele localităţi afectate de pesta porcină

Acţiunea Let’s Do It, Romania!, anulată în unele localităţi afectate de pesta porcină

Volkswagen discută cu alţi producători auto standarde comune pentru tehnologia automobilelor autonome

Programul Rabla va reîncepe de luni. Câte prime de casare sunt disponibile

Deputat PSD: ministrul Teodorovici greşeşte în legătură cu pachetele de servicii de sănătate diferenţiate

Braconaj în Delta Dunării: 850 kg de peşte, confiscate

TOP judeţele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile. Care sunt cele mai căutate meserii

Cum a devenit iPhone vital pentru succesul Apple

Hard discounter-ul rus Svetofor a început să angajeze la primul magazin din România. Oferă salarii de la 2.900 de lei

Hard discounter-ul rus Svetofor a început să angajeze la primul magazin din România. Oferă salarii de la 2.900 de lei „în mână”

Aeronava Blue Air care s-a întors pe Aeroportul Otopeni este în stare bună şi va pleca în altă cursă

AFIR: toate contractele de finanţare pe PNDR se semnează numai la sediul centrelor regionale sau oficiilor judeţene

Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri cu 350.000 lei