Economie

Contrabanda de ţigarete, în creştere abruptă. Cel mai ridicat nivel înregistrat vara, din 2010 încoace

Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în iulie la 18,2% din totalul consumului (cu 2,1 p.p. mai mult față de mai 2018). Este cel mai ridicat nivel al contrabandei din acest an, depăşind media din 2017, de 16%.

Contrabanda de ţigarete, în creştere abruptă. Cel mai ridicat nivel înregistrat vara, din 2010 încoace
România are mai puţine paturi în unităţile de cazare turistică decât Bulgaria şi Ungaria - date Eurostat

România are mai puţine paturi în unităţile de cazare turistică decât Bulgaria şi Ungaria – date Eurostat

GlaxoSmithKline a obţinut rezultate pozitive într-un studiu privind un tratament lunar pentru HIV

Războiul comercial: China va trimite la sfârşitul lunii august un negociator în SUA

Trump susţine că tarifele sale pentru importurile de oţel vor salva industria americană

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 16.08.2018

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 16.08.2018

Firea intră cu RATB-ul în Ilfov pe 67 de linii regionale

După doi ani de mandat, Firea vrea program de promovare a Bucureştiului. Ce promitea în campanie

Primele concluzii ale accidentului feroviar din Dolj: trenul de marfă a ignorat semnalul de oprire şi a intrat pe podul fără şine

Pierderile de căldură din reţeaua RADET au ajuns la 28%, primăria le plăteşte şi în acest an. Ce e de făcut şi cât costă

Guvernul italian va revoca concesiunea societăţii ce gestiona tronsonul de autostradă prăbuşit la Genova

World Economic Forum promovează o româncă printre şase tineri care schimbă lumea

Afacere la cheie: Se caută cumpărător pentru cel mai mare centru de închirieri biciclete din ţară

Un producător român a lansat prima gamă de fitosanitare şi îngrăşăminte ecologice din Europa

Jandarmeria: gazele lacrimogene folosite de jandarmi sunt achiziţionate exclusiv de la producători autorizaţi

Incendii în Grecia: bilanţul a ajuns la 96 de morţi

Primăria Capitalei, la a doua rectificare bugetară. Unde se vor aloca mai mulţi bani

MAE: punctul de trecere a frontierei Ruse poate fi aglomerat duminică

Fifor: România va continua să sprijine parcursul euro-atlantic al Republicii Moldova

Primăria Capitalei vrea să angajeze în companiile municipale tineri din centrele de plasament

Viaduct prăbuşit la Genova: bilanţul atinge 40 de morţi şi câteva persoane date dispărute

Fifor: Săptămâna viitoare aprobăm HG pentru achiziţionarea sistemului de lansare de rachete anti-navă

Coadă de tiruri la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria. Autoturismele au avut prioritate

România, pe locul doi în Europa la sedentarism. Jumătate dintre români nu fac sport niciodată

Firea cere oficial de la Guvern calea ferată Cotroceni - Progresu pentru realizarea de noi şosele în Capitală

Firea cere oficial de la Guvern calea ferată Cotroceni – Progresu pentru realizarea de noi şosele în Capitală

Primul pas concret în rezolvarea problemei energiei termice din Bucureşti: Firea dă 1,2 miliarde de lei pentru preluarea centralelor Elcen

Proiect de ordonanţă: Unităţile administrativ teritoriale pot solicita împrumuturi din venituri din privatizare

Vremea capricioasă din acest an reduce producţia de miere cu circa 30%

Litoralul rămâne destinaţia preferată a românilor. Vânzările de Sf. Maria sunt mai mari cu 38% faţă de anul trecut

Turcia dublează tarifele la unele importuri din Statele Unite după

Turcia dublează tarifele la unele importuri din Statele Unite după „atacurile” asupra economiei sale

Capitalul social al Companiei Energetica, majorat cu 1,2 miliarde lei pentru preluarea creanţelor şi investiţiilor ELCEN