Economie

Ionuţ Dumitru: Situaţia finanţelor, cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă

Situaţia finanţelor publice prezintă cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă pentru că deficitul bugetar a ajuns în zona pragului de 3%, iar riscul de a-l depăşi este mai mare decât oricând, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la o conferinţă de specialitate.

Ionuţ Dumitru: Situaţia finanţelor, cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă
Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut cu aproape 30% în aprilie

Ionuţ Dumitru: Economia românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I

Preşedintele Klaus Iohannis: Nu mi-e teamă de niciun fel de încercare de suspendare

Persoanele fizice au datorii către stat de 15 miliarde de lei. Ministerul Finanţelor vrea să stimuleze achitarea lor

Iohannis, despre decizia CCR privind revocarea lui Kovesi: Aştept motivarea Curţii

Mitroi: Posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II este o măsură corectă. Pilonul I are minusul ne-personalizării contribuţiilor

Peste jumătate din software-ul instalat pe computerele din România nu este licenţiat  - studiu

Peste jumătate din software-ul instalat pe computerele din România nu este licenţiat – studiu

Vodafone România va lansa servicii de internet fix şi TV, pe baza unui acord cu Telekom România

Producătorii de alimente din Bavaria sunt interesaţi să-şi aducă produsele în România

Enel devine cel mai mare distribuitor de electricitate din Brazilia, după o investiţie de 1,48 miliarde dolari

Fostele supermarketuri Billa continuă să vândă tot mai puțin pentru Carrefour, însă francezii rămân pe plus

Capitala şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cei mai mulţi turişti în primele 4 luni - INS

Capitala şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cei mai mulţi turişti în primele 4 luni – INS

Hidroelectrica şi BCR au semnat un contract pentru o linie de credit de 85 de milioane de lei

Încrederea în economia zonei euro a scăzut la cel mai redus din octombrie 2016

Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au contribuit la creşterea cu 6,5% a afacerilor din comerţ, în primele 4 luni

CCR discută sesizarea lui Iohannis cu privire la modificările aduse Legii CSM

Cea mai buna metodă de Scalping Forex 2018

Moody's a îmbunătăţit ratingul de soliditate financiară (BCA) al Raiffeisen Bank International

Moody’s a îmbunătăţit ratingul de soliditate financiară (BCA) al Raiffeisen Bank International

Începe distribuirea dividendelor pentru acţionarii Rompetrol Well Services şi Prefab - Depozitarul Central

Începe distribuirea dividendelor pentru acţionarii Rompetrol Well Services şi Prefab – Depozitarul Central

ÎCCJ ar putea pronunţa decizia definitivă în dosarul Gala Bute. Udrea a fost condamnată, în primă instanţă la şase ani de închisoare

Criza din Iran: Ayatollahul Khamenei exclude alte negocieri cu UE şi ordonă reluarea programului de îmbogăţire a uraniului

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 5.06.2018

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 5.06.2018

Deputaţii votează astăzi noi condiţii de acordare a primei de stat pentru contractele de economisire/creditare

Autostrada Sibiu – Piteşti: desemnarea primilor constructori se amână cu încă o lună

România trebuie să dea înapoi 12,5 milioane de euro din banii pentru fermieri, a doua cea mai mare sumă de rambursat din UE

Starea Brexitului: a rămas mai puţin de un an, iar planul Marii Britanii este încă neclar

Fabricanţii de ţigări plătesc sume colosale statului pentru pachetele de contrabandă. Flota ANAF a fost cumpărată din aceşti bani

Teodorovici: Nu voi pune niciodată în balanţă deficitul bugetar cu veniturile românilor

Grecia relaxează controalele asupra mişcărilor de capital şi majorează sumele care pot fi retrase din cont

Arabia Saudită a început să elibereze permise de conducere femeilor