Economie

Execuţia din primul trimestru arată că bugetul este orientat către investiţii

Bugetul de stat reprezinta un program financiar pe termen scurt la nivel macroeconomic, care urmareste indeplinirea obiectivelor economice, sociale, financiare si politice ale statului. Intr-o economie de piata ce functioneaza normal, bugetul nu se rezuma la o simpla lista de venituri si cheltuieli publice ci este un adevarat instrument de politica economica folosit pentru stimularea dezvoltarii.

Execuţia din primul trimestru arată că bugetul este orientat către investiţii
Bloomberg: România, Croaţia şi Bulgaria, cele mai sărace ţări din UE, se gândesc la adoptarea euro

Profitul Oil Terminal Constanţa s-a prăbuşit: este 400 de ori mai mic în primul trimestru

Vicepreşedintele ASF: Anul 2018 va consemna o etapă de reaşezare a pieţei asigurărilor din România

Trenurile CFR circulă din iunie spre Grecia, Turcia și Bulgaria. Preţurile pornesc de la 30 euro

Analiză: Valoarea primelor în sectorul privat a crescut cu 68% în primul trimestru al anului, dar salariile au scăzut cu 13%

ROBOR la trei luni revine la o valoare egală cu maximul ultimilor trei ani şi jumătate: 2,75%

Profitul SIF Oltenia a crescut cu 93% în primul trimestru

Sindicatele din industria de Apărare se pregătesc de proteste în faţa Guvernului

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule s-a majorat cu 6,2%, în primele 3 luni

Cea mai mare inflaţie din ultimii cinci ani: rata anuală a crescut la 5,2%

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 2,1% în primul trimestru

România, în topul ţărilor din UE cu cel mai semnificativ declin al investiţiilor ca procent din PIB, în ultimii 10 ani

CFA România: Cursul mediu euro/leu ar putea depăşi 4,73 lei, în următoarele 12 luni

Oil Terminal, profit net în scădere cu 99,7% faţă de primul trimestru din 2017

Cum începe leul săptămâna - curs valutar interbancar 14.05.2018

Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 14.05.2018

Valoarea medie a unui credit ipotecar standard a crescut în trimestrul I 2017 cu 12%, pe fondul scumpirii imobilelor

Allianz Ţiriac renunţă la pensiile private şi le uneşte cu asigurările de viaţă. UPDATE: Ce spune compania

Isărescu:

Isărescu: „Avem în piaţă jumătate din bănci cu sete de lichiditate şi ele împing ROBOR mai sus”. Trei cauze care măresc dobânda la credite

Noi probleme pe autostrăzile Sebeş - Turda şi Sibiu - Orăştie: alunecări de terasament şi taluzuri pe trei loturi FOTO

Noi probleme pe autostrăzile Sebeş – Turda şi Sibiu – Orăştie: alunecări de terasament şi taluzuri pe trei loturi FOTO

Dragnea: Nu mă gândesc la suspendarea preşedintelui; voi face tot ce îmi stă în putinţă să fie stabilitate politică

MAE: Un reprezentant al Ambasadei României va participa la recepţia organizată duminică de MAE israelian

VW introduce motorul pe benzină care consumă cât un diesel

Astaldi caută 110 muncitori pentru construcţia a 18 kilometri din Autostrada Transilvania

Smart City. Oraşul din România cu cele mai multe proiecte în vederea tehnologizării comunităţii

Marţi, 15 mai, va fi ultima zi de depunere a cererilor unice de plată pe 2018

Preşedintele PNL face o vizită în Germania. Orban se va întâlni luni cu Angela Merkel

Drive test: Suzuki Swift Sport, un Hot Hatch onest care va întoarce capete din iunie

Studiu: Internetul lucrurilor va atrage investiţii cumulate de 15.000 de miliarde de dolari până în 2025

Emil Ivănescu este noul preşedinte al filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România

România, Ungaria, Cehia, Austria şi SUA, la recepţia organizată de Israel la Ierusalim. Mulţi diplomaţi europeni vor boicota evenimentul