Economie

Dezbaterile modificărilor la Codul Penal, Codul de procedură penală şi la Codul de procedură civilă încep la Comisia pentru legile justiţiei

Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de fostul ministru Florin Iordache, începe joi, de la ora 11:00, dezbaterea proiectelor de modificare a Codului Penal, Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă, scrie News.ro.

Dezbaterile modificărilor la Codul Penal, Codul de procedură penală şi la Codul de procedură civilă încep la Comisia pentru legile justiţiei
Reprezentanţii Sindicatului Liber Metrou şi ai Asociaţiei Comercianţilor din Metrou pichetează joi Ministerul Transporturilor

Instanţa supremă ar putea da sentinţa în dosarul Rovinari-Turceni, în care sunt judecaţi Ponta şi Şova

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 19.04.2018

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 19.04.2018

CITR Group lansează Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în România

Softronic Craiova va livra încă şase locomotive suedezilor de la Green Cargo

Rafo Oneşti, scoasă la licitaţie pentru a doua oară pe 27 aprilie. Preţul de pornire: 50,575 milioane dolari

Licitaţia pentru transportul din Bucureşti: autobuzele Otokar, mai scumpe decât ale Karsan şi de calitate mai proastă decât ale Mercedes

Florin Ursu, numit inspector general antifraudă al DGAF din cadrul ANAF de premierul Viorica Dăncilă

Dragnea: Nimeni nu are pusă în pericol pensia, nu se naţionalizează Pilonul II

Olguţa Vasilescu: Regulamentul de sporuri trebuie revizuit, legea salarizării nu se modifică

Parlament: Constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea Codului administrativ, aprobată

Grecia: Veniturile din turism au urcat anul trecut la nivelul record de 14,63 miliarde de euro

MFP virează 6,12 milioane de dolari pentru aderarea la Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură

Facebook: Parlamentul European îi cere lui Mark Zuckerberg să vină personal pentru a da explicaţii

Hidroelectrica se plânge de cantităţile mari de deşeuri din zona lacului Izvorul Muntelui, pe care trebuie să îl ecologizeze din fonduri proprii

Proiect: Circulaţia autovehiculelor încadrate în clasa de poluare 0, 1 şi 2, interzisă în Bucureşti în timpul zilei

Guvernul a aprobat o OUG pentru flexibilizarea implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene

Rusia: Răspunsul nostru la sancţiunile americane va fi ţintit şi dureros

Activele nete ale fondurilor de investiţii din România au crescut la 26,3 miliarde lei, în martie

Ministrul Agriculturii: Nu vom abandona acest procent de minimum 51% produse româneşti în supermarketuri

Cluj: Primul funcţionar public virtual din România, pus în funcţiune

Immofinanz oferă 390 de milioane de euro pentru a prelua 29,1% din rivala S Immo

CFA: Direcţionarea către bugetul de stat a contribuţiilor viitoare la Pilonul II ar avea un efect catastrofal pentru piaţa de capital

Consiliul Concurenţei recomandă menţinerea obligaţiei de tranzacţionare a gazelor pe pieţele centralizate

Dăncilă: Guvernul se va concentra în trimestrul 2 pe facilitarea atragerii de investiţii în România

Proiectul de modificare al Codului de Procedură Penală: cele mai importante schimbări

Donald Tusk: UE nu va accepta un acord cu Londra fără o soluţie la

Donald Tusk: UE nu va accepta un acord cu Londra fără o soluţie la „problema irlandeză”

Patronii Nuba duc clubul şi la Mamaia. Nuba Beach Club se deschide la 1 mai, după o investiţie de 2 mil. euro

Grecia a demarat procedura de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni la Hellenic Petroleum

Ministrul Agriculturii: Ţinta pentru echilibrarea balanţei comerciale cu carne de porc este de opt ani