Economie

Fostul sef ASF, Mişu Negriţoiu, se alătură echipei EY România în calitate de Senior Advisor

Mişu Negriţoiu, fostul şef al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), se alătură EY România în calitate de Senior Advisor, urmând a oferi consultanţă pentru tranzacţii şi va sprijini dezvoltarea strategiei de piaţă a companiei, la nivel local şi internaţional, se arată într-un comunicat al EY România.

Fostul sef ASF, Mişu Negriţoiu, se alătură echipei EY România în calitate de Senior Advisor
Grupul german Continental, unul dintre cei mai mari angajatori din România, pregăteşte o reorganizare care ar putea ajunge până la divizare

OMV schimbă directorul român al Petrom, după 12 ani. Mariana Gheorghe va fi înlocuită cu Christina Verchere, care a fost director la BP

Continental analizează o posibilă divizare a grupului

Anchetă împotriva Apple în Franţa cu privire la ”înşelăciune şi perimare programată”

MFP propune un plafon de garanţii de 10 milioane lei pentru Programul Rabla

Comisia Europeană şi Marea Britanie se pregătesc şi pentru eventualitatea unui Brexit fără niciun acord

Întâlnire Iohannis - delegaţie OMV-Petrom. A fost subliniată nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ

Întâlnire Iohannis – delegaţie OMV-Petrom. A fost subliniată nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ

Ryanair, promoţie în luna ianuarie pentru 500.000 de bilete de avion. Care sunt reducerile

Ce au descoperit inspectorii pe lotul autostrăzii Sebeş-Turda care trebuia să fie gata pentru recepţia construcţiei

O companie americană construieşte în Transilvania un parc industrial, o centrală electrică şi o seră

Mega Image şi-a extins reţeaua la 596 de magazine, la finalul lui 2017

Şantierul Naval din Galați va construi un complex de dragaj maritim pentru Marea Britanie

Investitorii au alocat 235 miliarde de dolari pentru achiziţionarea de acţiuni şi obligaţiuni de pe pieţele emergente în 2017

Guda, AAFBR: Imobiliarele sunt supraevaluate cu 20-25%, în acest moment

Leul se apropie de minimul istoric faţă de euro. Curs BNR: 4,6571 lei/euro. Aurul atinge maximul ultimelor patru luni

Banca Naţională a Elveţiei se aşteaptă la un profit record în 2017, de 54 de miliarde de franci elveţieni

Eurostat: Rata şomajului în UE a scăzut la 7,3% în noiembrie 2017, cel mai redus nivel din 2008

Wizz Air intră pe piaţa din Austria, dar fără zboruri spre România

DNA cere condamnarea lui Vâlcov la o pedeapsă maximă pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

Creşterea economică în 2018 la nivel global va fi cea mai rapidă după 2011. Zona euro va creşte cu peste 2%

Cristian Pandel, Christian Tour: Destinaţiile exotice, unul dintre cele mai dinamice segmente în 2018

GoPro va fi scoasă la vânzare în urma scăderii veniturilor

USR va sesiza CCR cu privire la Legile Justiţiei

România poate fi scena unei revoluţii din industria financiară - analiză

România poate fi scena unei revoluţii din industria financiară – analiză

ROBOR la trei luni creşte până la 2,04%

ROBOR la trei luni creşte până la 2,04%

Anghel, BVB: Dacă bursa ar fi un barometru, putem spune că economia românească a duduit în 2017

Cele mai multe joburi disponibile sunt în sectorul IT şi în vânzări - analiză

Cele mai multe joburi disponibile sunt în sectorul IT şi în vânzări – analiză

Vitantis Shopping Center va trece printr-o repoziționare a proprietății. Galeria comercială va fi închisă gradual în primul trimestru din 2018

Deficitul comercial al României s-a majorat la 11,344 miliarde de euro, în primele 11 luni din 2017 - INS

Deficitul comercial al României s-a majorat la 11,344 miliarde de euro, în primele 11 luni din 2017 – INS

Rata şomajului a ajuns la 4,7% în noiembrie, în scădere faţă de luna precedentă