Economie

Coaliţia de guvernare, şedinţă în spatele uşilor închise înainte de votul final pe bugetul pe anul 2018

Liderii partidelor de guvernământ discută, la ora transmiterii ştirii, în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor, înainte de votul pe proiectul de buget pentru anul 2018, dar şi după mesajul celor şapte ambasade privind modificările legilor justiţiei.

Coaliţia de guvernare, şedinţă în spatele uşilor închise înainte de votul final pe bugetul pe anul 2018
Parlament: Senatorii şi deputaţii vor primi o diurnă de deplasare

Medicii de familie îi răspund ministrului Sănătăţii: Până acum nu am primit decât intenţii de rezolvare

ANCOM propune reducerea tarifelor de interconectare în telefonia mobilă de la 1 mai 2018, în urma

ANCOM propune reducerea tarifelor de interconectare în telefonia mobilă de la 1 mai 2018, în urma „observaţiilor” Comisiei Europene

România a cheltuit 2% din banii europeni alocaţi programării 2014-2020. Bulgarii au ajuns la 9%

Indicele Robor la 3 luni a scăzut la 2,09%, cel mai mic nivel din ultima lună

Monitorul Oficial a fost trecut de la Guvern în subordinea Camerei Deputaţilor

Circa 300.000 de turişti români pleacă în vacanţă de Crăciun şi Revelion. Destinaţiile vedetă rămân staţiunile de pe Valea Prahovei

IGSU: Încep teste ale sistemului de avertizare a populaţiei RO-ALERT. Cetăţenii vor primi notificări pe telefoanele mobile privind aceste teste

Institutul

Institutul „Cantacuzino” a trecut oficial la MApN; Ministrul Apărării: Ne pregătim să reluăm producţia de vaccin

Eric Schmidt renunţă la funcţia de director executiv al Alphabet

OMV Petrom a încheiat un contract de 23,36 milioane lei cu Conpet, pentru transportul ţiţeiului

INS: Rata şomajului a ajuns la 4,7%, în T3. Șomajul în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani, la cel mai ridicat nivel

Cotaţia bitcoin a scăzut sub 14.000 de dolari, declin de 30% într-o săptămână

E oficial: JC Flowers a cumpărat Piraeus Bank România

Elevii şi prescolarii intră astăzi în vacanţa de iarnă

Băncile şi oficiile poştale sunt închise de Crăciun şi Revelion. Băncile din unele centre comerciale vor rămâne deschise

Legile Justiției: Comisia Iordache va elabora trei proiecte pe Coduri. Amendamentele, depuse în ianuarie

Partidele proindependenţă îşi meţin, la limită, majoritatea în Parlamentul Cataloniei. Puigdemont:

Partidele proindependenţă îşi meţin, la limită, majoritatea în Parlamentul Cataloniei. Puigdemont: „republica catalană” a învins statul spaniol

Metrorex şi RATB, program special de sărbători. Metroul, 16 linii RATB şi trei linii de tramvai vor circula inclusiv în noaptea de Anul Nou

Cum ne-ar putea afecta vânzarea celui mai mare grup farmaceutic din România

Metroul de Otopeni: ministrul Transporturilor promite că va fi gata în doi ani, indicatorii tehnico-economici ai Magistralei 6 arată patru ani

Polonia şi Marea Britanie au semnat un tratat de apărare şi securitate

Lufthansa transferă 33 de avioane către subsidiara sa Eurowings, după aprobarea tranzacţiei cu Air Berlin

Banca Naţională a Elveţiei a cumpărat un producător de polimeri pentru bancnote

Slovenia va scoate la vânzare cele mai mari bănci deţinute de stat

Alegeri Catalonia: Separatiştii şi-ar fi păstrat majoritatea parlamentară în urma scrutinului regional - sondaj la ieşirea de la urne

Alegeri Catalonia: Separatiştii şi-ar fi păstrat majoritatea parlamentară în urma scrutinului regional – sondaj la ieşirea de la urne

Şeful CNAIR: Avem efectiv construiţi 53,38 de kilometri de autostradă în 2017, afară de cei 15 km aflaţi în circulaţie şi cei 9 km nefuncţionali

Cuba: Raul Castro va ceda preşedinţia în aprilie 2018

SUA propun noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

Incertitudine pentru cea mai mare rafinărie din România: memorandumul Rompetrol expiră, din cauza unei datorii care de fapt nu mai există