Economie

Acordul comercial de liber schimb CETA între Canada şi UE a intrat joi în vigoare. Taxele vamale sunt eliminate

Acordul Economic şi Comercial Atotcuprinzător între Canada şi Uniunea Europeană (CETA) a intrat în vigoare provizoriu începând de joi, astfel că taxele vamale au fost eliminate în proporţie de 98%, a declarat ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, într-o conferinţă de presă organizată cu această ocazie.

Acordul comercial de liber schimb CETA între Canada şi UE a intrat joi în vigoare. Taxele vamale sunt eliminate
România şi Serbia încearcă să stingă diferendul Porţile de Fier, o afacere istorică din care avem de primit 174 de miloane de euro

Litoralul românesc a crescut cu aproximativ 5%, în 2017. Locuinţele private au însemnat 15% din totalul închirierilor - FPTR

Litoralul românesc a crescut cu aproximativ 5%, în 2017. Locuinţele private au însemnat 15% din totalul închirierilor – FPTR

China a fost retrogradată de S&P

China a fost retrogradată de S&P

Euro rămâne la 4,59 lei - curs BNR 21.09.2017

Euro rămâne la 4,59 lei – curs BNR 21.09.2017

Primăria Generală va demara procedura de achiziţie a 100 de ambulanţe

Asigurarea obligatorie a locuinţei va acoperi şi riscul de incendiu şi furtună. Poliţa se va scumpi

Fed nu a modificat dobânda, dar va începe în octombrie să îşi diminueze bilanţul

ASF a aprobat modificarea Regulamentului privind funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul non-bancar

Sondaj UE: Musulmanii se simt în Europa ca acasă. Au încredere în democraţie

Split TVA: Firmele trebuie să fie pregătite pentru posibile blocaje la nivelul ANAF după trecerea la sistemul de plată defalcată

Ultima autostradă a regelui Umbrărescu. Cum se derulează lucrările pe lotul 4 Lugoj – Deva FOTO VIDEO

Vicepreşedinte ANAF: Fiscul este pregătit de split TVA. Dacă apar probleme, acestea vor fi rezolvate

PwC: Aplicarea unor sancţiuni considerabile pe sistemul de plată defalcată a TVA este una disproporţionată cu scopul urmărit

PwC: Bugetul statului nu încasează aproximativ 38% din TVA

Fondul Proprietatea a luat aproape 400 milioane lei din vânzarea a 2,5% din OMV Petrom

Google cumpără o parte din divizia de smartphone-uri a HTC cu 1,1 miliarde de dolari

Vânzările auto în primele opt luni: Creştere de 15% la autoturisme noi. 338.000 de maşini second-hand, de cinci ori mai multe faţă de cele noi

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 21.09.2017

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 21.09.2017

David Hay, AFI Europe: Acum este momentul ca dezvoltatorii internaţionali să intre pe piaţa rezidenţială din România

Viitorii patroni chinezi ai Rompetrol, la o nouă achiziţie în Europa

Petrom are un nou serviciu prin care livrează carburanţii în 24 de ore în

Petrom are un nou serviciu prin care livrează carburanţii în 24 de ore în „curtea” oricărei afaceri

Fiscalistul Adrian Benţa despre split TVA: o provocare dureroasă pentru firmele oneste. Cine vindea oricum la negru nu va simţi efecte

Debranşarea de la RADET devine imposibilă. Se schimbă legea energiei termice

Bărbat decedat în Bucureşti, după ce un copac a căzut peste el

Banca Internaţională de Investiţii listează obligaţiuni de 300 milioane lei şi de 60 milioane euro, la BVB

Senatul amână audierea lui Isărescu până pe 27 septembrie, pentru că e în concediu de odihnă

Reuters: UniCredit şi-a exprimat interesul pentru o fuziune cu Commerzbank

Europarlamentarul Zeller: România trebuie să absoarbă mai multe fonduri europene în actualul exerciţiu bugetar

Bursa de la Bucureşti închide în scădere şedinţa de miercuri. Indicele BET a coborât la 7.918,05 de puncte

Directorul greneral al FMI crede că ţinta de creştere propusă de Donald Trump va fi dificil de atins