Economie

Dragnea: Nu am avut de gând şi nu am de gând să-l schimb pe Grindeanu; se face o evaluare, urmată de propuneri în CExN

Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor, a declarat că el nu a avut şi nu are de gând să-l schimbe din funcţie pe premierul Sorin Grindeanu, dar a punctat că programul de guvernare asumat de PSD şi aliaţii săi nu este unul uşor şi, ca atare, în această perioadă are loc o evaluare a activităţii miniştrilor, care va fi urmată, la final, de o serie de propuneri ce vor fi înaintate spre avizare în Comitetul Executiv Naţional al PSD.

Dragnea: Nu am avut de gând şi nu am de gând să-l schimb pe Grindeanu; se face o evaluare, urmată de propuneri în CExN
Olguţa Vasilescu: Voucherele de vacanţă şi norma de hrană se vor acorda de la începutul anului viitor, în bani

Comisia de muncă a adoptat raportul Legii salarizării

Compania Lufthansa va opera, din octombrie, zboruri zilnice între Frankfurt şi Timişoara

Vodafone nu mai vrea ca reclamele sale să apară pe site-uri, în publicaţii, la canale TV care promovează ştiri false şi instigatoare la ură

Ministerul Justiţiei: Conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric

Reacţie ASF: Conciliatorii SAL-Fin care sunt sau au fost angajaţi ai unui asigurător parte în litigiu au obligaţia să se abţină de la soluţionare

Capacitatea instalată de energie eoliană offshore din Europa va creşte de aproape cinci ori în următorul deceniu

Peste o treime dintre români ar apela la un robot pentru finanţele personale, dar numai dacă ei ar lua deciziile finale - studiu

Peste o treime dintre români ar apela la un robot pentru finanţele personale, dar numai dacă ei ar lua deciziile finale – studiu

BVB conduce în topul creşterilor din Europa, cu un avans de 23,77% pe indicele principal

Senatul a modificat OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă. Mai multe companii de stat,exceptate de la obligaţia de a avea management privat

Ministrul Finanţelor: Impozitul pe gospodărie va fi implementat în două-trei etape. Prima etapă începe de la 1 ianuarie 2018

Cartel Alfa: Cerem ca amânarea majorărilor salariale din proiectul Legii salarizării să se aplice pentru toţi bugetarii, inclusiv pentru aleşi

Băncile din Grecia înregistrează progrese în procesul de reducere a valorii creditelor neperformante

Căile de acces în staţiile de metrou Piaţa Victoriei 1, Aviatorilor, Mihai Bravu şi Piaţa Iancului vor fi închise de miercuri

CFR SA a atribuit contractul pentru studiul de fezabilitate al modernizării căii ferate Bucureşti-Giurgiu, inclusiv podul de la Grădiştea

IFC lansează prima emisiune de obligaţiuni în valoare de 70 milioane lei,pentru finanţarea sectorului privat din România

CNAIR: În minivacanţa de 1 Iunie-Rusalii au avut loc 41 de accidente, care au generat pagube în valoare de 51.000 lei infrastructurii rutiere

Acţionarii AAGES speră să obţină până la 5,8 milioane lei din listarea a 15% din companie

Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 200 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,12% pe an

Depozitarul Central distribuie dividendele pe 2016 pentru BVB

CCR: Curtea nu are competenţa de a stabili un prag pentru valoarea pagubei în cazul abuzului în serviciu

Ministrul Finanţelor: Am emoţii în legătură cu cheltuielile bugetare după primele cinci luni

Grindeanu: Impactul bugetar al legii salarizării este de aproape 76 miliarde lei, este în parametri normali

Acţionarii Zentiva vor primi dividende de 65 milioane lei din profitul pe 2016

Kaspersky acuză Microsoft de concurenţă neloială în Europa

Florian Bodog: Vor fi introduse sancţiuni pentru cei care nu raportează zilnic stocurile de medicamente

Grindeanu: Nu se va renunţa la impozitul pe gospodărie. Momentul şi modul de implementare vor fi alese după analiza MFP

Ştefan: Băncile mai au plafon pentru Prima Casă. Putem suplimenta cu până la 600 milioane lei

Orange aniversează 20 de ani pe piaţa din România. Toţi clienţii primesc 20 de GB/lună timp de două luni

Grindeanu, despre criticile Gabrielei Firea: Cred că este dorinţa dânsei de a rezolva anumite probleme într-un anumit mod