Economie

Ce se întâmplă cu leul în această dimineață – curs valutar interbancar 18.01.2017

Euro rămâne la 4,50 lei pe piața interbancară. Dolarul scade la 4,20 lei.

Ce se întâmplă cu leul în această dimineață - curs valutar interbancar 18.01.2017
Acordarea sumei de 500 euro de la stat pentru educaţia fiecărui copil, amânată de trei ani, în pixul actualului Guvern

Negriţoiu şi-a depus dosarul pentru un post în Consiliul CEC. Din primăvară, ASF va avea doi şefi noi

Petroliştii americani dau drumul la investiţii. Care va fi efectul asupra preţurilor la pompă

Preşedintele Chinei avertizează că ''nimeni nu va ieşi învingător într-un război comercial''

Preşedintele Chinei avertizează că ”nimeni nu va ieşi învingător într-un război comercial”

Antonio Tajani este noul preşedinte al Parlamentului European

Kovesi: O ordonanţă de urgenţă privind dezincriminarea abuzului în serviciu şi-ar produce efectele imediat

Ministrul Mediului: România trebuie să transmită la Bruxelles o decizie referitoare la Programul Naţional de Gestionare a Deşeurilor

Kovesi: Are loc un asalt asupra justiţiei, cu defăimări, jigniri, manipulări, trucări ale realităţii. Am făcut 12 sesizări la CNA

Dodon prezintă la Moscova o hartă dăruită de Putin: Jumătate din România este Moldova istorică

Brexitul va fi un şoc pentru bugetul UE şi ar putea diminua fondurile alocate politicii de coeziune - studiu

Brexitul va fi un şoc pentru bugetul UE şi ar putea diminua fondurile alocate politicii de coeziune – studiu

Naţiunile Unite estimează o creştere a economiei mondiale la 2,7% în 2017 şi la 2,9% în 2018

Negociatorul PE: Este o

Negociatorul PE: Este o „iluzie” ca cineva să creadă că Londra poate avea acces la Piaţa Unică fără obligaţii

Companiile cu capital străin, profituri de 2,7 miliarde de euro în România şi afaceri de peste 55 miliarde euro, în 2015

Traficul pe A2 şi A4, oprit din cauza viscolului. Situaţia actualizată a drumurilor închise

OSIM ar putea sprijini din veniturile proprii activitatea de inovare a solicitanţilor români, pentru brevetarea în străinătate a invenţiilor

Aplicaţie pentru monitorizarea de către familie a bolnavilor internaţi, dar şi a activităţii din spital, lansată în Capitală

Iohannis: Parlamentul trebuie să aibă un control puternic, dar nu partinic, asupra serviciilor

Ministrul Apărării a dispus verificări cu privire la modul în care a fost gestionată revenirea mărcii Steaua la CSA

Iohannis: Am semnat decretele privind eliberarea din funcţie şi trecerea în rezervă a lui Florian Coldea

Nanu, MFP: România trebuie să încerce să fie mai prezentă în portofoliile managerilor de fonduri globale

Igor Dodon, după întâlnirea cu Putin: Republica Moldova poate abandona acordul cu UE

Şefii băncilor globale se pregătesc de transferarea operaţiunilor din Marea Britanie, din cauza Brexit

CFR Călători anulează alte 14 trenuri din cauza viscolului. Numărul trenurilor anulate a ajuns la 29

Oamenii de afaceri şi specialiştii în fiscalitate vor trimite ANAF până joi propuneri pentru soluţionarea problemelor legate de Formularul 088

Kovesi despre amnistie şi graţiere: Inculpaţii nu vor mai executa pedepsele, banii rămân în buzunarul lor

Sorin Grindeanu i-a delegat atribuţiile de premier lui Sevil Shhaideh pe timpul vizitei sale în SUA

General Motors investeşte un miliard de dolari în SUA, după declaraţiile lui Donald Trump

Șeful Bursei de la București: Pieţele de capital din Europa Centrală şi de Est trebuie reformate

ASF a amendat Asirom cu 200.000 de lei, iar pe vicepreşedintele directoratului cu 50.000 de lei

Ministrul Mediului: În zilele următoare voi semna Ordinul pentru desemnarea comisiilor care vor analiza dosarul pentru Parcul Văcăreşti