Economie

Teamnet a semnat acordul cadru şi primul contract subsecvent pentru mentenanţa cardului de sănătate

Teamnet International a semnat pe 21 noiembrie acordul cadru privind mentenanţa şi suportul tehnic al cardului naţional de sănătate, în valoare de 14,75 miloane lei, fără TVA, şi primul contract subsecvent, de 167.438 lei, fără TVA, la mai bine de patru luni de la câştigarea acordului cadru. Contractele sunt finanţate din banii Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, alimentat în proporţie semnificativă din contribuţiile asiguraţilor la sănătate.

Teamnet a semnat acordul cadru şi primul contract subsecvent pentru mentenanţa cardului de sănătate
La Spitalul

La Spitalul „Sf. Maria” nu sunt îndeplinite criteriile pentru pacienţii transplantaţi – raport Inspecţia Sanitară

Şapte curse aeriene au fost redirecţionate sau au întârzieri din cauza ceţii de pe aeroportul din Cluj

Formula 1: Marele Premiu al Germaniei de la Hockenheim va fi eliminat din calendarul sezonului 2017

Elveţienii votează duminică pentru un abandon accelerat al energiei nucleare

Violenţe în principala tabără pentru refugiaţi din Bulgaria: cel puţin 26 de persoane rănite şi peste 300 au fost arestate

Depozitele constituite în bănci au crescut, în octombrie, cu 0,1%, la 258,9 miliarde de lei

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 25.11.2016

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 25.11.2016

Aquatique, cea mai bună apă minerală plată pentru sugari şi copii mici

De câţi bani mai are nevoie AFI Palace Cotroceni să devină cel mai mare mall din ţară

Poşta Română, profit net de 4,37 milioane de euro în primele nouă luni. Veniturile, în creştere

Ce poţi şi ce nu poţi face pe portalul Monitorul Preţurilor, comparatorul preţurilor din industria alimentară

Angajaţii din fabrici primesc bonus pentru că vin la muncă. Ce e în spatele acestei strategii de retenţie a salariaţilor

Exporturile de grâu ale Rusiei ar putea fi afectate de măsurile de combatere a pestei porcine africane

Directorul OMC: Nu sunt semnale că Trump va retrage SUA din forul comercial internaţional

Jaspers: Piloni ai podurilor de pe traseul autostrăzii Piteşti-Sibiu pică în mijlocul unui drum naţional şi al unuia judeţean

MAE a deschis un call-center pentru românii care vor să afle informaţii despre votul în străinătate

Muncitorii de la fabrica Mercedes-Benz din Ungaria cer majorarea salariilor

Ctrip va plăti 1,75 miliarde de dolari pentru preluarea site-ului britanic de comparare a călătoriilor Skyscanner

Greva piloţilor de la Lufthansa se va prelungi până sâmbătă

Putin la o ceremonie a Societăţii ruse de Geografie: Frontierele Rusiei nu au limite

Juncker afirmă că acordul privind liberalizarea vizelor pentru ucraineni ar putea fi gata până la sfârşitul anului

CE: ''Pachetul privind laptele'' consolidează poziţia producătorilor europeni de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare

CE: ”Pachetul privind laptele” consolidează poziţia producătorilor europeni de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare

Trump l-a ales pe miliardarul Wilbur Ross Jr., considerat

Trump l-a ales pe miliardarul Wilbur Ross Jr., considerat „regele falimentului”, pentru postul de secretar al Comerţului

Primele două zile ale grevei piloţilor Lufthansa au costat compania 20 de milioane de euro

Înfiinţarea unui incubator de afaceri pentru sprijinirea IMM-urilor, aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

ANT a intensificat controalele în unităţile de cazare din România în ultimele două săptămâni

Nemţii de la Rheinmetall Landsysteme vor face blindate la Uzina Automecanica Moreni

Preşedintele Klaus Iohannis va merge de Ziua Constituţiei, pe 8 decembrie, la Curtea Constituţională

BCE: Sporirea incertitudinilor politice pe plan global afectează stabilitatea zonei euro

Primăria Capitalei a înfiinţat Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic