Economie

Tribunalul Bucureşti discută marţi cererea Hexi Pharma privind intrarea în insolvenţă

Cererea companiei Hexi Pharma privind intrarea în insolvenţă va fi luată în discuţie marţi de Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti discută marţi cererea Hexi Pharma privind intrarea în insolvenţă
Bilanţul Finanţelor la jumătatea mandatului: Repetenţi la scopul de bază - colectarea taxelor, premianţi la transparenţă

Bilanţul Finanţelor la jumătatea mandatului: Repetenţi la scopul de bază – colectarea taxelor, premianţi la transparenţă

Cât costă darea în plată a unui credit ipotecar. Notar, intabulare şi impozitul către stat

Hidroelectrica şi-a plătit toate datoriile pe termen scurt şi a început să facă profit din dobânzi

O nouă conducere la Antena Group - Isabella Cârmu şi Cristian Ionescu

O nouă conducere la Antena Group – Isabella Cârmu şi Cristian Ionescu

Algeria va exporta ţiţei în Iordania pentru a-şi majora vânzările

AMRCR şi patronatele cer respingerea legii care prevede 51% produse româneşti la raft

Record în Germania. Energia regenerabilă a asigurat aproape 100% din cererea internă de electricitate

APIA a emis ordinele de plată pe înverzire pentru 532.362 fermieri. Suma autorizată: 213 milioane euro

Piaţa fondurilor de investiţii distribuite în România a rămas la valoarea de 21 miliarde lei, în aprilie

Cemacon: Veniturile operaţionale nete au crescut cu 22% în T1 2016, faţă de T1 2015

Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici pe lista datornicilor cu peste 73.000 lei. Reacţia lui Teodorovici

Fiul guvernatorului BNR Mugur Isărescu apare pe lista datornicilor la stat

Complexul Energetic Hunedoara: Salariile angajaţilor vor fi plătite după ce instanţa a decis suspendarea executărilor silite

Cei care dau în plată casa la bancă vor plăti impozit la valoarea dată în plată - Ministerul Finanţelor

Cei care dau în plată casa la bancă vor plăti impozit la valoarea dată în plată – Ministerul Finanţelor

187.230 de persoane fizice au datorii mai mari de 1.500 lei la Fisc. Vedeţi lista şi topul celor mai mari

Hyundai recrutează angajaţi de la Bentley pentru a dezvolta marca de lux Genesis

Warren Buffet a cumpărat acţiuni Apple în valoare de un miliard de dolari

Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci, la un randament mediu de 0,75% pe an

160.000 de persoane nu au acte de identitate în România - MFE

160.000 de persoane nu au acte de identitate în România – MFE

Legea RCA, depusă la Senat

Legea RCA, depusă la Senat

Dizolvarea sau lichidarea firmei Hexi Pharma, blocată de instanţă pentru două luni

UniCredit Bank şi Banca Carpatica au majorat avansul la creditele pentru locuinţe

Consiliul Concurenţei cere eliminarea onorariilor minime pentru avocaţi din proiectul de modificare a legii avocaturii

Philips vinde o participaţie de 25% în divizia de corpuri de iluminat, pentru 694 milioane de euro

Ryanair îşi va reduce investiţiile în Marea Britanie în cazul unui Brexit

Patru din şase români nu direcţionează cei 2% din impozitul pe venit, banii rămân în visteria statului - ONG

Patru din şase români nu direcţionează cei 2% din impozitul pe venit, banii rămân în visteria statului – ONG

Comisia Europeană se pregăteşte să amendeze Google cu 3,4 miliarde de dolari

Iniţiatorul legii dării în plată sapă la temelia BNR. Iniţiază un proiect de lege petru modificarea statutului

Transenergo, RWE şi Lukoil, în topul firmelor cu restanţe la achiziţia certificatelor verzi

Rusia şi Belarus vor pregăti împreună o reacţie la scutul antirachetă american în Europa