Economie

Salvamont anunță că 33 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore

Un număr de 33 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de pe munte, a anunţat sâmbătă dimineaţa Dispeceratul Naţional Salvamont, transmite Agerpres.

Salvamont anunță că 33 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter a avut loc sâmbătă dimineață în Vrancea

Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord privind reforma bugetară a Uniunii Europene. Regulile privind deficitele excesive devin mai flexibile

Comisia Europeană organizează o alianță a industriei europene din domeniul nuclear pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR)

Cade piața imobiliară? Tranzacțiile cu locuințe revin pe plus

Ambasadorul american la București îi îndeamnă pe români să aplice pentru vize de călătorie în SUA

Clubul italian de fotbal AC Milan a finalizat achiziția terenului unde își va construi un nou stadion

ROCA Industry finalizează tranzacția prin care preia compania Workshop Doors

Guvernul de la Atena ia în considerare ridicarea seminificativă a plafonului pentru eliberarea permiselor de rezidență Golden Visa, pentru a atenua scumpirea pieței imobiliare

Guvernul ucrainean estimează că suprafața agricolă cultivată anul acesta va fi aproximativ egală cu cea din 2023 și se arată îngrijorat de calitatea semințelor folosite

Ungaria și Cehia blochează intenția UE de a impune sancțiuni împotriva coloniștilor israelieni - surse Reuters

Ungaria și Cehia blochează intenția UE de a impune sancțiuni împotriva coloniștilor israelieni – surse Reuters

Airbus anunță companiile aeriene că le va livra cu întârziere avioanele comandate - surse Reuters

Airbus anunță companiile aeriene că le va livra cu întârziere avioanele comandate – surse Reuters

Ministerul Finanțelor propune acordarea unei subvenții de 13 bani pe litru de motorină companiilor de transport rutier

Hermes depășește L'Oreal și devine a doua cea mai valoroasă companie franțuzească

Hermes depășește L’Oreal și devine a doua cea mai valoroasă companie franțuzească

Nissan a pierdut aproape 2 miliarde de dolari din valoarea sa de piață, după prezentarea unor rezultate trimestriale sub așteptări

CNAIR a avizat proiectul pentru autorizaţia de construire a 2,3 km din lotul 3 al Autostrăzii AO Nord

Ministerul Economiei dă startul selecției naționale pentru localitățile care aspiră la titlul de Best Tourism Villages

Avertisment de la Hidroelectrica. La ce să fiți atenți

Grupul BEI și Deutsche Leasing România au încheiat un acord de securitate sintetică în valoare de 335 de milioane de euro pentru finanțarea întreprinderilor și fermierilor locali

Philip Morris International, recunoaștere internațională pentru strategia de sustenabilitate

Inflația în Germania a ajuns în luna ianuarie la cel mai scăzut nivel începând din iunie 2021

Ministrul Muncii, despre impozitul zero pentru familii cu salariu minim: Facem o analiză la acest moment

Banca Transilvania cumpără OTP Bank România pentru 347,5 milioane de euro

Oficial: ANRE a amendat cu peste 100 de milioane de euro EFT Furnizare , Tinmar, Nova Power and Gas și Feepoint Commodities, pentru manipularea pieței de energie

Jianu, CNIPMMR: Vom avea marţi o întâlnire cu premierul şi îi vom propune un program de vouchere de digitalizare

Ciolacu, despre procesul referitor la Roşia Montană: Să aşteptăm decizia. Ne descurcăm şi dacă pierdem şi dacă o să câştigăm

Circulaţia pe aproximativ 4 km din A2 se va închide noaptea, în perioada 12 - 23 februarie

Circulaţia pe aproximativ 4 km din A2 se va închide noaptea, în perioada 12 – 23 februarie

Renault şi Geely vor finaliza luna aceasta societatea mixtă dedicată motoarelor pe combustie - Reuters

Renault şi Geely vor finaliza luna aceasta societatea mixtă dedicată motoarelor pe combustie – Reuters

Grindeanu: Creşterea vitezei medii a trenurilor nu se poate face decât prin investiţii

„Autostrada Ford”: Oficial de la Transporturi le cere turcilor de la Ozaltin să aducă mai mulți muncitori pe tronsonul 1

UE încearcă să finalizeze reforma regulilor bugetare