Economie

Turcia şi UE au deschis un nou capitol în negocierile de aderare, după mai mulţi ani de impas

Uniunea Europeană şi Ankara au reluat luni negocierile de aderare a Turciei la blocul comunitar, prin deschiderea unui nou capitol după mai mulţi ani de impas, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Turcia şi UE au deschis un nou capitol în negocierile de aderare, după mai mulţi ani de impas
Senatului şi Camera Deputaţilor şi-au votat bugete pe anul 2016 majorate cu 81 milioane lei faţă de prevederile iniţiale

Şase organizaţii din domeniul transporturilor vor protesta joi la Guvern cu 10.000 de autovehicule

Metrorex: Constructorul a refăcut utilităţile afectate în zona Eroilor

Acţionarii Electrica au ales noul Consiliu de Administraţie

Parlamentul a retrimis proiectul legii bugetului pe 2016 la Comisiile de buget până marţi dimineaţă

Acţionarii BVB au ales luni cei nouă membri ai Consiliului de Administraţie

Primăria Municipiului Bucureşti: Vom publica pe site toate contractele municipalităţii

UniCredit va păstra în Austria expertiza pentru Europa de Est

Cererile de brevete venite din China le-au depăşit pe cele din SUA şi Japonia combinate

SRI: Numărul interviurilor de securitate pe aeroport s-a triplat, după atentatele de la Paris

Posturile de radio şi TV nu mai au voie să difuzeze reclame la medicamente

Senat: Lezarea intereselor economice strategice ale României, considerată ameninţare la adresa siguranţei naţionale

Camera Deputaţilor şi Senatul şi-au majorat bugetele şi vor modifica Legea bugetului de stat

PMB: Costurile pentru refacerea infrastructurii în zona Eroilor vor fi suportate de constructor

UE solicită înregistrarea importurilor de oţel din China şi Rusia

Brexit: Marea Britanie, pregătită să asculte eventuale contrapropuneri din partea UE

Senatul a abilitat Guvernul să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare

Bogdan Stan a fost numit în funcţia de preşedinte al ANI

Dosarul

Dosarul „Referendumul”, amânat pentru 29 ianuarie

Uniunea Transportatorilor a sesizat Comisia Europeană în legătură cu scumpirea tarifelor RCA

Pensiile se vor achita înainte de Sărbători

Cioloş, despre salariul minim în 2016: Guvernul trebuie să ia o decizie până la sfârşitul acestui an

Toshiba renunţă la vânzarea de televizoare şi electrocasnice în Rusia

Motorina s-a ieftinit din nou. Cele mai ieftine staţii Petrom din ţară

Hidroelectrica achiziţionează un sistem IT cu 1,7 milioane de euro

Preţul petrolului îşi continuă prăbuşirea: sub 37 dolari pentru Brent după un anunţ făcut de Iran

Investiţiile străine directe au crescut cu 75% până la aproape 2,8 miliarde de euro, în primele 10 luni din 2015

Lidl va inaugura un nou magazin în Suceava

Prima mare privatizare din Grecia: acord cu o companie germană pentru 14 aeroporturi regionale

MFP a atras, luni, 500 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 2,79% pe an