Economie

Depozitele populaţiei şi cele ale firmelor s-au redus cu 0,7% în iulie, faţă de luna precedentă

Depozitele populaţiei şi cele ale firmelor (clienţii rezidenţi neguvernamentali) s-au redus în iulie 2015 cu 0,7% faţă de luna precedentă, până la nivelul de 229,249 miliarde de lei, a anunţat marţi Banca Naţională a României /BNR/.

Depozitele populaţiei şi cele ale firmelor s-au redus cu 0,7% în iulie, faţă de luna precedentă
Sobolewski: Evoluţia de luni a BVB a fost determinată de emoţia investitorilor. A fost o zi a recodurilor

Criza imigranţilor: Peste 2.000 de refugiaţi au intrat luni în Ungaria, o cifră record

Croaţia va converti în euro creditele în franci elveţieni

Petrom a ieftinit din nou carburanţii. Staţiile din ţară afişează preţuri de sub 5 lei pe litru

Criza imigranţilor: Armata bulgară a trimis blindate la frontiera cu Macedonia

Germania a început demersurile pentru a interzice culturile de organisme modificate genetic

Peste 83% dintre clienţii Volksbank cu credite în franci au acceptat oferta de conversie

Companiile membre VIG din România, creştere de 17,6% a primelor subscrise, în primul semestru

Exporturile au susţinut creşterea economică a Germaniei din trimestrul al doilea

Prima şedinţă după

Prima şedinţă după „lunea neagră”: BVB deschide în scădere cu 2%. Bursele europene dau semne de revenire

Start-up-urile noi şi IMM-urile aflate în dificultate ar putea primi ajutoare de minimis

Vienna Insurance Group a înregistrat prime consolidate de 4,9 miliarde euro, în primul semestru

Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în R. Moldova: Actuala misiune de pace din Transnistria este ineficientă

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 25.08.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 25.08.2015

Obţinerea permisului auto: Cei care trec de proba teoretică vor putea susţine proba practică de mai multe ori

UPDATE Totul despre căderea burselor

UPDATE Totul despre căderea burselor

EXCLUSIV Top 100 firme cu sume nedeclarate la Fisc. Sanofi, Mediafax şi FC Petrolul apar în listă

Cod roşu în agricultură. Care sunt cele mai afectate culturi

Marea Britanie consideră că sancţiunile impuse Iranului ar putea fi ridicate în primăvară

Exporturile de îmbrăcăminte şi accesorii au totalizat 891,6 milioane euro, în primele 4 luni

Turcia: Preşedintele Erdogan a convocat oficial alegeri legislative anticipate

Rubla rusească s-a depreciat faţă de dolar la minimul ultimelor şapte luni

Ucraina: Merkel şi Hollande reafirmă necesitatea aplicării acordului de la Minsk

UE va examina problema securităţii pe transporturile feroviare, dar atrage atenţia asupra unor reacţii exagerate

Ministrul Transporturilor solicită Autorităţii Aeronautice Civile să verifice aspectele semnalate de sindicaliştii ROMATSA

Tarom lansează, din 25 octombrie, cursa directă Iaşi - Munchen

Tarom lansează, din 25 octombrie, cursa directă Iaşi – Munchen

Website-ul Bursei de Valori Bucureşti a înregistrat luni un număr de cinci ori mai mare de vizitatori concomitenţi

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au încheiat negocierile pentru evitarea unui conflict armat

Vânzările de medicamente au scăzut în trimestrul al doilea la 2,83 miliarde lei

Libera circulaţie în interiorul UE, temă de discuţie între MAE şi consilierul lui David Cameron