Economie

Mega Image a deschis în luna august trei noi magazine Shop&Go

Mega Image şi-a extins reţeaua prin deschiderea a trei noi magazine Shop&Go, potrivit unui comunicat de luni al lanţului de supermarketuri, anunţă Agerpres.

Mega Image a deschis în luna august trei noi magazine Shop&Go
Preşedintele Poloniei va vizita Estonia, ca prim pas în campania pentru o prezenţă sporită a NATO în regiune

LAPAR: Fermierii care au avut sisteme funcţionale de irigaţii şi nu şi-au irigat culturile nu vor primi despăgubiri

Statele est-europene vor cere baze NATO permanente cu ocazia reuniunii de la Bucureşti - FT

Statele est-europene vor cere baze NATO permanente cu ocazia reuniunii de la Bucureşti – FT

Tribunalul Prahova îl lasă pe directorul Petrotel Lukoil să plece la Moscova. Decizia nu e definitivă

Premierul turc anunţă eşecul total al negocierilor pentru formarea unui nou guvern

Federaţia Sanitas: Prima creştere salarială din Sănătate ar putea avea loc în octombrie

Agricultorii sunt nemulţumiţi de durata evaluării pagubelor produse de secetă

China va închide mii de fabrici pentru a reduce nivelul poluării înaintea paradei militare de pe 3 septembrie

Putin: Statutul Bulgariei de membră a NATO nu înseamnă că Rusia nu-şi va dezvolta relaţiile cu această ţară

Angela Merkel îşi menţine vizita în Brazilia, în pofida protestelor masive împotriva preşedintei Dilma Rousseff

Programul

Programul „Litoralul pentru toţi”, ediţia de toamnă. Care sunt preţurile pentru sejururi în extrasezon

Moscova propune Belgradului manevre militare comune în Serbia

Constantin va prezenta săptămâna viitoare deputaţilor din Comisii programul de refacere a irigaţiilor, de 1 mld. euro

Tancuri şi echipament de artilerie ale Infanteriei Marine a SUA sosesc în Europa

Poroşenko: Vizita lui Putin în Crimeea este o sfidare la adresa lumii civilizate

Ministrul Transporturilor trimite Corpul de Control la CNADNR

Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza secetei vor primi despăgubiri după finalizarea evaluărilor

Absolvenţii de facultate pot primi ajutor de şomaj în valoare de 250 lei

Constantin: Fermierii care au pierderi din cauza secetei vor primi despăgubiri după finalizarea evaluărilor

Kievul ar pregăti o nouă ofensivă împotriva separatiştilor - Lavrov

Kievul ar pregăti o nouă ofensivă împotriva separatiştilor – Lavrov

Banca Transilvania reduce datoriile clienţilor Volksbank care au plătit comisioane abuzive

Imigranţii europeni din Marea Britanie încep să ceară cetăţenia acestei ţări, de teama că ea ar putea părăsi UE

Gabriel Berca şi Mihai Banu, trimişi în judecată în stare de arest preventiv

Garanti Bank a revizuit în creştere prognoza privind avansul PIB la 3% în 2015 şi 3,5% în 2016

Constantin: Producţia de grâu este mai bună decât în 2014. Seceta a afectat culturile însămânţate în primăvară

Conflict în Ucraina: şapte civili au fost ucişi în estul separatist

Un nou troian bancar vizează utilizatorii de online banking din România

Ai Android? Află 5 trucuri pentru viteză, durabilitate şi performanţă

Petrom cere insolvenţa Prima TV

Petrom cere insolvenţa Prima TV

Samsung lansează primul smartphone cu clapetă