Economie

Controale la toate supermarketurile. Două lanţuri de magazine au fost amendate pentru practici comerciale incorecte

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) controlează toate supermarketurile în această perioadă, două dintre acestea fiind amendate cu valoarea maximă pentru practici comerciale incorecte, în timp ce numărul sesizărilor din partea consumatorilor referitoare la creşterea preţurilor a ajuns la 130 în numai câteva zile.

Controale la toate supermarketurile. Două lanţuri de magazine au fost amendate pentru practici comerciale incorecte
Profitul net al BRD a crescut de 3 ori în T1, la 140 de milioane de lei

În criză de timp: Franklin Templeton a decis ca Fondul Proprietatea să se împrumute ca să accelereze răscumpărările

Rubla, arma neletală cu care Rusia cucerește estul Ucrainei

Sindicaliştii din Portul Constanţa protestează, miercuri, în faţa Ministerului Transporturilor

Iohannis discută cu liderii partidelor parlamentare despre legile Big Brother

Austria, Ungaria, Bulgaria, Cehia şi Slovacia vor taxare inversă

Ministrul german de finanţe exclude din nou orice reparaţie de război pentru Grecia

Eugen Teodorovici: Profesiile liberale nu vor dispărea

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în fiecare dimineaţă - 6.05.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în fiecare dimineaţă – 6.05.2015

UPDATE Percheziţii DIICOT la Romprest, într-un dosar de evaziune cu prejudiciu de 18 milioane de euro. Replica Romprest

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 6.05.2015

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 6.05.2015

Înalta Curte se pronunţă miercuri în dosarul Referendumul

SUA autorizează legăturile cu feribotul spre Cuba

Soluţia bancherului elveţian cu afaceri agricole în România la creşterea preţului terenurilor

RCS&RDS se loveşte de peretele monopolului din energie. Legea nu îi permite să-şi facă reţea de distribuţie regională

Italia oferă facilităţi fiscale de 100 milioane euro pentru a convinge Lamborghini să producă în ţară SUV-ul Urus

Auchan: Îngheţăm preţurile la alimente începând de marţi, în aşteptarea reducerii TVA de la 1 iunie

ASF a aprobat modificările la proiectul privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare

Teodorovici: Cei care livrează la domiciliu au obligaţia să bată pe casă bacşişul, când ajung la sediu

Depozitarul Central a înregistrat cea mai mare valoare decontată de la înfiinţare, 3,73 miliarde lei

Grevă în transportul feroviar din Germania: Două treimi din cursele pe rutele principale au fost anulate

OTE ar putea prelua Albtelecom, o tranzacţie evaluată la 200-230 milioane de euro

Sosirile în unităţile de primire turistică din România, mai mari cu 12,6% în T1 2015, la circa 1,61 milioane

Sistemul bancar din România va reveni pe profit începând din acest an - studiu

Sistemul bancar din România va reveni pe profit începând din acest an – studiu

Dăianu, BNR: Când pledăm cu nonşalanţă pentru o aderare rapidă la euro, înseamnă că nu înţelegem dezavantajele

Retailerii garantează ieftinirea alimentelor şi transparenţă. Un lanţ de magazine anunţă îngheţarea preţurilor

Numărul plăţilor online, în creştere cu 20% în T1 2015. Peste 1.000 de cumpărături au depăşit valoarea de 1.000 euro - studiu

Numărul plăţilor online, în creştere cu 20% în T1 2015. Peste 1.000 de cumpărături au depăşit valoarea de 1.000 euro – studiu

Business din mediere după avocatură şi insolvenţă: 27.300 euro în primele 4 luni ale anului

Consiliul Concurenţei: Monitorizăm preţurile. Vom identifica orice înţelegere care ar putea împiedica scăderea preţurilor

Cornel Nistorescu a cumpărat marca pentru print a ziarului Cotidianul cu 20.000 de euro