Economie

Intuiţie sau întâmplare? Austriecii aduc iar bani în băncile pe care le deţin în România

Pentru prima dată de la debutul crizei economice, la finele anului 2008, expunerea băncilor austriece pe România a înregistrat o creştere semestrială. La sfârşitul lunii iunie a anului trecut, liniile de credit deschise de centralele din Viena pentru subsidiarele locale însumau 26,4 miliarde de euro, cu 600 de milioane de euro mai mult decât la finele lui 2013.

Intuiţie sau întâmplare? Austriecii aduc iar bani în băncile pe care le deţin în România
Avem deficit de peste 12.000 de doctori în spitale. Doar în 2014 au plecat peste 2.400

Atentatul din Franţa: cei trei suspecţi au fost identificaţi de forţele de ordine

Premierul a numit-o pe Maria Magdalena Grigore secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Atentatul de la Paris:

Atentatul de la Paris: „doliu naţional” joi în Franţa, Hollande cheamă la unitate

MFP: România a angajat în proporţie de 100% fondurile nerambursabile de 181 milioane franci elveţieni

Raiffeisen vrea două miliarde de euro din vânzarea pe bursă a unei participaţii la subsidiara din Polonia

Guvernul a aprobat mentinerea preturilor la gaze pentru consumatorii casnici si CET-uri

Bursa a închis miercuri în creştere cu 1,32%

Dacia a intrat si pe piata din Israel, a 44-a pentru marca romaneasca

Cum vede Isărescu leul în acest an: la fel ca în 2014

FT: Şeful Ford Europa se confruntă cu dificultăţi în restabilirea profitabilităţii

Isărescu:Inflaţia va rămâne sub 1,5% câteva luni bune. Preţul ţiţeiului a scăzut cu mult peste aşteptări

Profitul Monsanto a scăzut cu 34% în perioada septembrie - noiembrie 2014

Profitul Monsanto a scăzut cu 34% în perioada septembrie – noiembrie 2014

Isărescu: ieşirea Greciei din zona euro este un pericol mare. Nu cred că se va întâmpla, riscul există

Proteste la Dacia: Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de salarii şi ameninţă cu greva

eMAG se extinde în Polonia prin preluarea Agito

Disponibilizări la Ford Craiova: Aproape 500 de angajaţi s-au înscris pe lista de plecări voluntare

Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut anul trecut cu aproape 40%

Vânzările Opel în Europa au crescut anul trecut în pofida crizei din Ucraina

Ungaria a cheltuit toate fondurile europene disponibile pentru perioada 2007-2013

UB: Renunţarea la un titlu ştiinţific va genera un precedent ce aruncă în derizoriu procesul educaţional

Majorare de capital de 10 milioane de euro la Uzinele Sodice Govora

Dosarul nuclear iranian: Noi negocieri la 18 ianuarie, la Geneva

Guvernul a aprobat alocarea a 3,7 mld. lei pentru efectuarea de plăţi directe în agricultură

Randamentele pentru obligaţiunile greceşti pe zece ani au trecut pragul de 10%

Rata şomajului din Germania a atins un minim record în luna decembrie

Franţa a pierdut poziţia de a cincea economie a lumii în favoarea Marii Britanii

Preţul gazelor din producţia internă pentru clienţii casnici rămâne la 53,30 lei/MWh

CE Oltenia: Majorarea tarifelor pentru medie şi înaltă tensiune afectează marii consumatori industriali

Ponta: Susţin ideea alocării de 2% Apărării. Din 2016 bugetul va trebui construit în acest sens