Economie

Premierul bulgar Oreşarski anunţă că va demisiona între 23 şi 25 iulie

Primul ministru bulgar Plamen Oreşarski a declarat joi că cel mai probabil va demisiona între 23 şi 25 iulie pentru a permite aplicarea acordului convenit de partidele politice pentru organizarea alegerilor legislative anticipate, relatează agenţia Reuters.

Premierul bulgar Oreşarski anunţă că va demisiona între 23 şi 25 iulie
Tăriceanu: România trebuie să devină o naţiune economică, a şaptea putere economică a Europei

Creştere spectaculoasă a pieţei muncii din SUA, în luna iunie

Ponta: O să susţinem propunerea legislativă prin care să îi putem revoca pe membrii CNA

UE regretă decizia Rusiei de a restricţiona exportul de carne din Republica Moldova

Acţiunile Electrica, admise la tranzacţionare. Vineri, acestea vor beneficia de un program special

Criză în Ucraina: Morţi şi răniţi în confruntările din estul ţării

Începând din 2015 reuniunile de politică monetară de la BCE vor avea loc odată la şase săptămâni

Ucraina: O revenire la regimul de încetare a focului, puţin probabilă în viitorul imediat - analiză

Ucraina: O revenire la regimul de încetare a focului, puţin probabilă în viitorul imediat – analiză

Începând din 2015 reuniunile de politică monetară de la BCE vor avea loc odată la şase săptămâni

Începând din 2015 reuniunile de politică monetară de la BCE vor avea loc odată la şase săptămâni

ACUE: Preţurie reglementate la gaze pentru consumatorii non-casnici, potrivite situaţiei pieţei energetice

AMOFM: Şomerii bucureşteni au la dispoziţie peste 1.447 de locuri de muncă

Rusia ar putea face apel la ţările vecine Ucrainei să primească refugiaţi din această ţară

Dan Voiculescu, chemat la DNA

Dan Voiculescu, chemat la DNA

CEZ va debranşa consumatorii care fură curent doar dacă aceştia recidivează

Românii de orice vârstă pot înfiinţa o microîntreprindere. Legea a fost promulgată

Hollande şi Merkel îi cer lui Putin să-i încurajeze pe rebeli să ajungă la un acord cu autorităţile din Kiev

Ponta şi Nicolescu participă vineri la listarea Electrica pe Bursa din Londra

FAO: Preţurile produselor alimentare au scăzut în iunie pentru a treia lună consecutiv

Grecia se confruntă cu întreruperi ale curentului electric în plin sezon turistic

FMI: Ponderea dolarului în rezervele valutare mondiale a rămas stabilă la 60%

Preţurile apartamentelor au crescut în primul semestru din 2014. Cu cât s-au scumpit locuinţele în Bucureşti

BCE menţine dobânda de bază la nivelul record de 0,15%

Europa se schimbă: Germania a aprobat un salariu minim pentru prima oară în istoria sa

Legea care permite operarea dronelor în spaţiul aerian naţional, promulgată de preşedinte

Călătoria cu trenul de la Bucureşti la Constanţa va dura două ore, din 4 iulie

Legea prin care autovehiculele SRI, SIE, STS şi ANP sunt exceptate de la plata rovinietei, promulgată

Reţeaua de magazine Billa din România ar fi de vânzare

UE ar putea opri finanţarea oferită de BERD şi BEI pentru Rusia

Asmita Gardens a vândut apartamente în valoare de 2,3 milioane de euro, în primele 6 luni din 2014

Hotelul din Capitală în care au dormit Beyonce şi Enrique Iglesias, de vânzare: reducere de 70%